Posibil conflict de interese la CJUE: peste 40% dintre judecători şi avocaţii generali, cointeresaţi în funcţionarea mediului de afaceri

Peste 40% dintre judecătorii şi avocaţii generali aflaţi în prezent în funcţie şi-au declarat interese financiare private în companii sau sectoare economice care pot apărea în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), potrivit unei investigaţii jurnalistice realizată de Investigate Europe şi publicată ieri de site-ul european Follow the Money (FTM).

Din analiza documentelor de transparenţă publicate de CJUE, jurnaliştii sursei citate au identificat participaţii în companii precum Eni, Total, AstraZeneca, Airbus, Amazon, Boeing şi numeroase alte societăţi din domeniile energiei, industriei farmaceutice, aviaţiei, tehnologiei, infrastructurii şi imobiliarelor. În total, 36 de magistraţi au declarat interese în 124 de entităţi economice. Investigaţia a descoperit inclusiv trei situaţii în care judecători sau avocaţi generali au participat la soluţionarea unor cauze care implicau companii în care deţineau interese financiare sau competitori direcţi ai acestora. În multe alte cazuri, aceştia au judecat litigii referitoare la industrii în care aveau investiţii declarate.

Pentru realizarea investigaţiei, au fost analizat toate cauzele publicate pe site-ul Curţii în perioada 2018-2024, utilizându-se şi baza de date dezvoltată în cadrul proiectului de cercetare IUROPA, care urmăreşte activitatea CJUE. Au fost urmărite două tipuri de potenţiale conflicte de interese: corespondenţe directe, atunci când un judecător sau avocat general deţinea interese financiare într-o entitate implicată într-un dosar la care participa, şi corespondenţe sectoriale, atunci când investiţiile declarate vizau companii care activau în acelaşi sector sau concurau cu una dintre părţile din proces. În paralel, au fost analizate şi posibile situaţii de părtinire naţională, prin compararea biografiilor publice ale judecătorilor cu implicarea acestora în dosare referitoare la propriile state.

Profesorul Alberto Alemanno, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în transparenţă şi integritate instituţională europeană, a declarat pentru investigaţia de presă citată: „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene încă nu îndeplineşte standardele de transparenţă aşteptate în prezent de la marile curţi supreme”. La rândul său, preşedintele Tribunalului Uniunii Europene, Marc van der Woude, a afirmat că rezultatele investigaţiei vor fi analizate de un comitet intern al instanţei.

În paralel, Ombudsmanul european (Avocatul Poporului în UE) Teresa Anjinho a anunţat deschiderea unei anchete după ce Investigate Europe a depus o plângere privind refuzul Curţii de a publica toate declaraţiile de interese depuse de judecători de-a lungul anilor. Ombudsmanul european a precizat că va discuta această problemă cu reprezentanţii Curţii până la jumătatea lunii septembrie.

• Suspiciuni de conflict de interese în cauzele Servier şi BNP Paribas

Unul dintre cele mai discutate exemple prezentate de investigaţie o priveşte pe Juliane Kokott, unul dintre cei mai influenţi avocaţi generali ai Curţii şi specialistă recunoscută în dreptul concurenţei. Potrivit celei mai recente declaraţii de interese, portofoliul său cuprinde acţiuni la o companie germană de infrastructură feroviară, investiţii într-un fond de aur fizic şi participaţii la trei mari companii farmaceutice: AstraZeneca, BioNTech şi Merck. Regulile Curţii nu interzic asemenea investiţii. Codul de conduită prevede doar obligaţia ca judecătorii şi avocaţii generali să îşi declare interesele financiare la preluarea mandatului şi să actualizeze declaraţiile o dată la trei ani sau ori de câte ori intervin modificări. Totodată, aceştia trebuie să semnaleze eventualele conflicte de interese atunci când le este repartizat un dosar şi, dacă este cazul, să se abţină de la participare.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică defineşte conflictul de interese ca situaţia în care interesele private ale unui funcţionar public „ar putea influenţa în mod necorespunzător” îndeplinirea responsabilităţilor sale. În cazul conflictului de interese perceput, OCDE arată că asemenea interese pot crea aparenţa unei influenţe, chiar dacă aceasta nu există în realitate.

Din 2016, Juliane Kokott a fost desemnată să formuleze concluzii în cel puţin opt cauze privind industria farmaceutică şi a emis efectiv concluzii în patru dintre acestea. Opiniile avocaţilor generali au o influenţă considerabilă asupra hotărârilor Curţii, fiind urmate în aproximativ 80% dintre cazuri de judecătorii care pronunţă decizia finală.

În 2019, Kokott a fost desemnată într-un litigiu dintre compania farmaceutică franceză Servier şi Comisia Europeană privind un tratament destinat hipertensiunii arteriale. Doi ani mai târziu, aceasta a cumpărat acţiuni la AstraZeneca, BioNTech şi Merck. Ea a explicat că a făcut aceste investiţii pentru a „contribui - într-o măsură foarte limitată - la dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19”. În 2022, avocatul general şi-a prezentat concluziile în dosarul Servier.

Ca răspuns adresat către Investigate Europe, Juliane Kokott a declarat că „am respectat cu stricteţe toate regulile relevante, în special pe cele referitoare la imparţialitate şi conflicte de interese”. Referitor la cauza Servier, ea a subliniat că opinia sa nu a fost favorabilă companiei: „Am susţinut că acordurile încheiate de grupul Servier cu producătorii de medicamente generice constituiau restricţii ale concurenţei. Acest lucru nu avantajează în niciun fel un alt producător de medicamente originale, precum AstraZeneca, şi, prin urmare, nu îi creşte valoarea acţiunilor”. Kokott a precizat că deţine doar cinci acţiuni AstraZeneca, cinci Merck şi şapte BioNTech. Întrebată dacă deţinerea de acţiuni într-un sector asupra căruia se pronunţă poate ridica întrebări privind conflictul de interese, ea a răspuns că „nu împărtăşesc această impresie”, fără a răspunde dacă un eventual conflict aparent a fost analizat de Curte.

Un înalt specialist în drept european, familiarizat cu funcţionarea CJUE şi care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a spus pentru sursa citată că „faptul că un magistrat susţine în general industria farmaceutică este problematic, chiar dacă valoarea acţiunilor este mai degrabă simbolică”. Acesta subliniază că problema esenţială este percepţia publică: „Este vorba despre percepţia pe care asemenea situaţii o creează şi aici apare problema.”

Investigaţia prezintă şi cazul judecătorului belgian Geert de Baere. În 2023, acesta a făcut parte din completul de cinci judecători care a soluţionat un litigiu privind BNP Paribas, deşi declarase anterior un interes financiar la BNP Paribas Fortis. Marc van der Woude a explicat că De Baere nu deţinea acţiuni la BNP Paribas, ci avea conturi curente şi de economii la bancă şi un portofoliu de investiţii administrat de aceasta. Potrivit preşedintelui Tribunalului, includerea sa în complet era necesară pentru a păstra coerenţa hotărârilor într-un grup de litigii privind peste 40 de bănci. Van der Woude a recunoscut însă că nu analizase existenţa acestui interes financiar atunci când judecătorul fusese desemnat în cauză, dar a afirmat că şi-ar fi dat oricum acordul pentru participarea acestuia.

Investigaţia subliniază că nu există dovezi potrivit cărora exemplele prezentate ar reprezenta conflicte reale de interese sau că magistraţii ar fi obţinut beneficii materiale din respectivele cauze. Totuşi, concluziile ridică întrebări privind verificările efectuate de Curte în momentul repartizării dosarelor. Întrebată dacă magistraţii implicaţi au sesizat existenţa unor posibile conflicte atunci când au primit cauzele, instituţia nu a oferit un răspuns.

• Cinci magistraţi au depus jumătate din declaraţiile de interese postate pe site-ul CJUE

Pe parcursul investigaţiei, CJUE a refuzat în repetate rânduri solicitările Investigate Europe privind accesul la informaţii referitoare la interesele financiare ale judecătorilor şi la modul în care sunt repartizate dosarele, invocând caracterul confidenţial al deliberărilor interne. De asemenea, Curtea a refuzat să furnizeze versiunile anterioare ale declaraţiilor de interese.

Analiza documentelor publice arată că cinci magistraţi concentrau jumătate din toate interesele financiare declarate: Ramona Frendo, Lauri Madise, Tuula Pynnä, Andreas Kumin şi Juliane Kokott. Printre companiile în care judecătorii declaraseră interese se regăsesc Eni, Total, Repsol, Novo Nordisk, Boeing, Airbus, Amazon, Erste Bank, Swedbank, Bank of Valletta şi conglomeratul american Berkshire Hathaway. Totuşi, declaraţiile publice nu conţin aproape niciodată informaţii privind dimensiunea participaţiilor deţinute, iar aproape o treime dintre acestea fuseseră publicate cu mai mult de trei ani în urmă, aparent în contradicţie cu propria politică de transparenţă a Curţii. În zilele premergătoare publicării investigaţiei, după solicitările adresate de jurnalişti, peste 35 de declaraţii de interese au fost încărcate din nou pe site-ul instituţiei în versiuni actualizate. Chiar şi aşa, cel puţin trei documente nu aveau dată la momentul publicării investigaţiei, iar pentru un magistrat nu exista nicio declaraţie disponibilă public.

Potrivit profesoarei Silje Hermansen, specializată în politica sistemelor judiciare, simpla posibilitate ca judecătorii să deţină acţiuni reprezintă un risc inutil pentru credibilitatea Curţii. Ea a susţinut pentru sursa citată că atunci când o companie listată la bursă câştigă un proces important, valoarea acţiunilor sale poate creşte imediat. În opinia sa, Curtea ar trebui să analizeze o reformă prin care judecătorii să fie obligaţi să îşi vândă participaţiile înainte de preluarea mandatului, subliniind că „nu veţi găsi în instituţiile Uniunii Europene persoane plătite mai bine decât aceşti magistraţi”.

Marc van der Woude a declarat că, în perioada în care lucra într-o casă privată de avocatură, lui şi colegilor săi le era interzisă deţinerea directă de acţiuni. „Era absolut clar şi nu exista nicio ambiguitate”, a afirmat acesta.

Un purtător de cuvânt al Curţii a precizat, conform celor de la Follow the Money, că „judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie sunt cetăţeni care au o viaţă privată şi decid singuri cum doresc să îşi administreze bunurile”. Referitor la diversitatea investiţiilor declarate, reprezentantul instituţiei a afirmat că „nu este nimic în neregulă cu deţinerea de acţiuni sau alte interese atât timp cât acestea nu afectează buna administrare a justiţiei”, adăugând că până în prezent nu a fost necesară recuzarea vreunui magistrat din acest motiv.

• Presiuni ale statelor membre, în cazul reînnoirii mandatelor unor judecători CJUE

Investigaţia a analizat şi riscurile asociate legăturilor dintre judecători şi statele care i-au nominalizat. Mandatele magistraţilor CJUE au o durată de şase ani şi pot fi reînnoite, iar mulţi dintre aceştia au ocupat anterior funcţii politice în propriile ţări. Printre exemple se află judecătorul luxemburghez François Biltgen, fost ministru timp de 14 ani şi apropiat al fostului premier Jean-Claude Juncker. În 2023, Biltgen a făcut parte din completul care a soluţionat litigiul privind tratamentul fiscal acordat companiei Amazon în Luxemburg, într-un dosar în care Comisia Europeană solicita recuperarea a 250 de milioane de euro de la gigantul american, susţinând că acesta beneficiase de avantaje fiscale în perioada în care Biltgen făcea parte din guvern. Curtea a dat câştig de cauză Amazon şi Luxemburgului.

François Biltgen a declarat că participarea sa nu reprezintă sub nicio formă un conflict de interese. „Nu poate exista nici măcar aparenţa unui conflict de interese, decât dacă noţiunea de conflict de interese este extinsă în mod nejustificat”, a afirmat acesta. El a precizat că decizia contestată fusese adoptată de administraţia fiscală şi nu de guvern şi a adăugat că, de la numirea sa la CJUE, nu mai are contacte oficiale cu Partidul Creştin-Social şi nu a fost supus niciodată presiunilor politice din partea vreunei entităţi.

Analiza bazei de date IUROPA arată că, între 2018 şi 2024, judecători ai CJUE au îndeplinit rolul de judecător-raportor în aproximativ 30 de cauze care implicau direct propriile state. În această funcţie esenţială, judecătorul pregăteşte proiectul de hotărâre care este ulterior dezbătut de ceilalţi membri ai completului.

Cercetătorul Carles Aules Blancher a afirmat pentru Follow the Money că judecătorii CJUE au „o obligaţie de loialitate faţă de statul care i-a numit”, iar aceleaşi state au puterea de a le reînnoi mandatele. El consideră că durata actuală de şase ani reprezintă „o sabie a lui Damocles deasupra capului judecătorilor” şi susţine înlocuirea acestui sistem cu mandate mai lungi şi nereînnoibile. În acest sens aminteşte că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a modificat în 2010 regulile de numire, introducând mandate unice de nouă ani.

Practic, în inima instituţională a Uniunii Europene, departe de reflectoarele politice de la Bruxelles şi de dezbaterile publice care domină agenda comunitară, funcţionează una dintre cele mai influente instituţii europene: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Aproximativ 90 de judecători şi avocaţi generali decid asupra unor litigii care pot obliga guverne să îşi modifice legislaţia, pot determina companii să plătească miliarde de euro şi pot stabili regulile de funcţionare ale celei mai mari pieţe unice din lume, care afectează aproape jumătate de miliard de cetăţeni europeni. Tocmai de aceea, standardele de integritate impuse membrilor instanţei sunt extrem de ridicate. Codul de conduită al Curţii prevede în mod explicit că magistraţii trebuie să evite orice situaţie „care poate genera un conflict de interese sau poate fi percepută ca atare”.

Cu toate acestea, investigaţia citată relevă că un număr semnificativ dintre judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE deţin interese financiare private în companii şi sectoare economice asupra cărora instanţa europeană este chemată să se pronunţe, ridicând întrebări serioase privind independenţa, imparţialitatea şi mecanismele de prevenire a conflictelor de interese.