PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIA DIN ROMÂNIA Instanţa suspendă plata ratelor unui credit până la soluţionarea pe fond a cauzei

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 26 martie 2015

Instanţa suspendă plata ratelor unui credit până la soluţionarea pe fond a cauzei

Hotărârea vine în urma unei cereri de ordonanţă preşedinţială

Avocatul Adrian Cuculiş anunţă astăzi o premieră în justiţia românească, prin care instanţa suspendă plata ratelor lunare aferente unui credit la Credit Europe Bank, până la soluţionarea litigului pe fondul cauzei, pe calea ordonanţei preşedinţiale.

"În cele din urmă, s-a constatat că tot instanţa de judecată acoperă riscul valutar, şi chiar mai mult, l-a eliminat de tot. Astfel, în urma soluţiei, clientul Credit Europe Bank nu mai plăteşte nimic pentru o bună perioadă de acum", comentează, pe o pagină de socializare, avocatul.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Bucureşti a admis, marţi, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de un debitor şi a dispus suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit şi de garanţie până la pronunţarea asupra fondului cauzei.

Hotărârea instanţei poate fi, totuşi, atacată cu apel, în 5 zile de la pronunţare.

Avocatul Gheorghe Piperea transmite că această decizie este "culmea curajului, având în vedere că acelaşi tribunal a respins, pe fond, o acţiune contra aceleiaşi bănci!".

"Îngheţarea plăţii ratelor, pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea pe fond a procesului! Nu pot să zic decât: Wow!", a comentat Piperea, tot pe o pagină de socializare.

Potrivit domniei sale, acesta este, însă, exact soluţia pentru a se putea derula cu succes negocieri asupra contractului, chiar şi individuale. "În acest fel, banca nu va mai sta pe masă cu executarea silită şi, deci, nu va mai putea practica terorismul contractual cu care ne-a obişnuit!", a mai spus avocatul.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb