PREŢUL CEREALELOR URCĂ SPRE CEREfectele alimentare ale războiului din Ucraina

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Macroeconomie #Agricultură / 1 noiembrie 2022

Efectele alimentare ale războiului din Ucraina

Ultima mişcare a Rusiei în raport cu exporturilor de cereale din Ucraina provoacă frisoane pe întreaga planetă. Veştile proaste vin pe un fond şi aşa foarte complicat, iar criza alimentară este pe cale să se acutizeze. Cotaţiile futures la grâu au crescut ieri cu peste 5%, iar cele la porumb cu peste 2%, după ce anunţul privind retragerea Rusiei din acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră a înmulţit îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială cu alimente.

În jurul orei 04:55 GMT, cel mai tranzacţionat contract la grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) a urcat cu 5,4%, până la 8,73 dolari per bushel, după ce anterior a crescut cu 7,7%, până la 8,93 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni. Recordul absolut în ceea ce priveşte cotaţia grâului a fost atins în luna martie, când un buhsel de grâu s-a tranzacţionat pentru 13,64 dolari. Tot ieri, cotaţia la porumb a crescut cu 2,2%, până la 6,96 dolari per bushel, în timp ce cotaţia la soia boabe a crescut cu 0,8%, până la 14,12 dolari per bushel. "Aceasta este o mişcare inflaţionistă, care susţine preţurile grâului şi porumbului. Preţurile au crescut, dar creşterile viitoare vor depinde de modul cum va evolua situaţia", a declarat un trader de la Singapore. Ceea ce s-a întâmplat a confirmat temerile analiştilor.

Piaţa cerealelor se pregăteşte pentru o creştere a preţurilor, au spus analişti intervievaţi de Reuters. Pieţele de grâu au fost foarte sensibile la evoluţiile invaziei din ultimele opt luni a Rusiei în Ucraina, deoarece ambele ţări sunt printre cei mai mari exportatori de grâu din lume. Ucraina este, de asemenea, un furnizor important de porumb. Înfiinţarea coridorului, care a permis transportul a peste 9 milioane de tone de cereale şi mărfuri oleaginoase din porturile ucrainene, a contribuit la stabilizarea pieţelor de cereale şi la reducerea preţurilor globale, după ce au atins niveluri record.

Acest calm relativ se va sfârşi când grâul de la Chicago şi Paris, cele mai active două contracte futures pentru grâu din lume, vor începe o nouă săptămână de tranzacţii. "Anunţul Rusiei va determina cu siguranţă creşterea preţurilor, fiind foarte probabil ca preţurile să crească la începutul săptămânii, pur şi simplu pentru că vor ieşi mai puţine cereale din Ucraina", a spus Arthur Portier, de la firma de consultanţă Agritel. Achiziţionarea de cereale pentru porturile de la Marea Neagră din Ucraina a încetat în urma deciziei Rusiei, a declarat un broker ucrainean. Seceta din Argentina şi ploile torenţiale din estul Australiei s-au adăugat şi ele la îngrijorările privind aprovizionarea, deoarece ridică îndoieli cu privire la recoltele viitoare ale exportatorilor de grâu din emisfera sudică.

În acelaşi timp, livrările rapide de la începutul sezonului din Uniunea Europeană înseamnă că surplusul de acolo a scăzut.

"Problema este că, printre alte ţări exportatoare majore, oferta de grâu scade", a spus Portier. Suspendarea coridorului ar putea declanşa o cursă de cumpărare în Chicago, unde fondurile de investiţii au o poziţie scurtă netă.

Grupul CME aplică limite zilnice privind mişcările preţurilor, plafonul actual de 0,70 de dolari pentru contractul său de grâu din Chicago implicând o creştere maximă posibilă de 8,4%, comparativ cu închiderea de vineri. Carlos Mera, şeful cercetării pieţelor de mărfuri agricole la Rabobank, a declarat că contractele futures pe grâu ar putea creşte cu 5% până la 10%, dar reacţia ar putea dispărea, deoarece renunţarea la acord de către Moscova a fost parţial anticipată, în timp ce exporturile Rusiei au crescut. "Exporturile din Rusia sunt în creştere, aşa că pe termen scurt ar putea exista în continuare disponibilitate din Marea Neagră", a spus el. Participanţii de pe piaţă vor urmări, de asemenea, dacă acordul pentru coridor poate fi salvat, în timp ce ONU continuă eforturile de negociere. În absenţa coridorului, unii comercianţi şi analişti spun că Rusia nu are o capacitate logistică suplimentară pentru a umple golul, crescând riscul unor preţuri persistente ridicate. "Sfârşitul coridorului va creşte inevitabil preţurile şi asta face situaţia foarte proastă pentru importatori", a precizat Portier. Ministerul Infrastructurii al Ucrainei a declarat, duminică, că 218 nave au fost "blocate efectiv" de decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la acordul de export de cereale.

Moscova şi-a anunţat sâmbătă decizia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, ca răspuns la atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord. Acordul de la Istanbul prevede în special inspectarea navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU. Acordul, intrat în vigoare la 1 august, a permis exportarea din porturile ucrainene a peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole.

Zelenski: "Rusia şantajează lumea cu foametea".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia "şantajează lumea cu foametea". Conducerea Rusiei este mai interesată de exacerbarea crizei alimentare decât de implementarea înţelegerilor, susţine preşedintele Ucrainei: "O altă navă pentru Programul Alimentar al ONU a fost încărcată în portul Ciornomorsk. Este o navă cu 40.000 de tone de grâu pentru Etiopia, ţară care se confruntă cu o situaţie alimentară gravă. Etiopia este în pragul foametei. Suntem pregătiţi să trimitem nava. Însă aceasta şi alte nave cu produse agricole sunt nevoite să aştepte, pentru că Rusia şantajează lumea cu foametea. Ce a auzit planeta? Că ar lansa cinevaa drone de pe transportator... Iniţial au vorbit despre «păsări de război», apoi «insecte de război», acum - «cereale de război»... Un grâu ucigaş, care îneacă amirali ruşi. Ce se poate spune? Sunt oameni bolnavi. Însă aceşti oameni bolnavi duc din nou lumea în pragul unei grave crize alimentare. Rusia este singura vinovată pentru faptul că alimentele vor deveni mai scumpe pentru oamenii dintr-o zonă vastă din Africa de Vest şi Asia de Est. Rusia este motivul pentru care oameni în special din Etiopia, Yemen sau Somalia trăiesc o lipsă de alimente catastrofală. Bineînţeles, partenerii încearcă să convingă statul terorist să încetinească puţin şantajul. Însă este ceva realist? Până acum, faptele indică faptul că leadershipul rus este mai interesat de exacerbarea crizei alimentare decât de implementarea documentelor semnate. Şi acesta este răspunsul pentru toţi cei care vorbesc de negocieri cu Rusia. Coridorul cerealelor este un exemplu foarte specific. Acum sunt 218 dovezi că Rusia nu vrea nicio înţelegere reală. 218 nave aşteaptă oportunitatea de a transporta alimente conform contractelor de export sau să intre în porturile ucrainene. Săptămână după săptămână, Rusia a încetinit coridorul cerealelor în ciuda promisiunilor sale către parteneri, iar acum l-a blocat complet. Ucraina va face totul pentru a se asigura că iniţiativa de export al cerealelor va funcţiona în continuare. Şi le mulţumesc tuturor celor care ajută statul nostru".

----------------------------

Douăsprezece nave-cargo au plecat, ieri, din porturile ucrainene

Douăsprezece nave-cargo au plecat, ieri, din porturile ucrainene în cadrul Iniţiativei privind transportul de cereale prin Marea Neagră, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. "Astăzi, 12 nave au părăsit porturile ucrainene. Delegaţiile ONU şi Turciei oferă 10 echipe pentru a inspecta 40 de nave cu scopul de a îndeplini #BlackSeaGrainInitiative. Acest plan de inspecţie a fost acceptat de delegaţia ucraineană. Delegaţia rusă a fost informată', a scris Kubrakov pe Twitter. Coordonatorul Naţiunilor Unite pentru Iniţiativa privind cerealele ucrainene, Amir Abdulla, a avertizat luni dimineaţă pe Twitter că "nicio navă de transport civilă nu trebuie să devină o ţintă militară şi nici să fie ţinută ostatică. Alimentele trebuie să treacă!". Delegaţiile turcă şi ONU au decis să furnizeze resurse suplimentare şi zece echipe de inspectori ar trebui să inspecteze luni 40 de nave cu destinaţia Ucraina.

----------------------------

Franţa vrea o rută terestră prin România sau Polonia

Franţa lucrează la o rută terestră care ar permite Ucrainei să îşi exporte produsele agricole, prin România sau Polonia, în locul exporturilor prin Marea Neagră, a anunţat ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau. "Căutăm să vedem dacă, neputând trece prin Marea Neagră, putem trece în schimb prin intermediul rutelor terestre...ne uităm în special la rutele terestre prin România şi Polonia", a declarat Marc Fesneau pentru postul de radio RMC Radio. "Vom continua să lucrăm pentru un sistem care nu ne pune la mâna sau la bunăvoinţa, sau în acest caz la reaua-voinţă, lui Vladimir Putin", a mai spus Marc Fesneau referindu-se la preşedintele Rusiei.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Multumim Putin. denazificatorul centralelor electrice si al populatiei civile.

    Cititi primul articol "Artistul foamei" e foarte bun! 

    1. Un articol foarte bun intr-adevar...

      Putin=artistul foamei si al saraciei! 

      România nu a fost primită în Schengen pentru că europenii știu că va trebui negociat cu Putin iar el o să spună că vrea o zonă liberă de NATO, un stat satelit, iar acea țară va fi, ați ghicit, Romania.

    Ar fi frumos dacă ar fi adevărat,

    din 300 și ceva de vase cu cereale din 

    Ucraina numai 19 sa dus către state sărace, 

    restul spre occident ca o mica plata  

    ptr. banii și armele primite,

    sursa = turcii și ONU 

    1. Vrei sa spui ca spre statele sarace sunt doar Egipt si Sudan, iar restul transporturilor s-au dus spre statele care sustin regimul lui Putler: Turcia, Iran, China si India

    Companiile si firmele private care detin

    majoritatea pamantului arabil din Ucraina, 

    vind produsele agricola la cine da mai mult, 

    ce treaba are Rusia cu asta ?! 

    Nu mai cititi exclusiv media de propaganda 

    occidentala ci si saituri profesionale

    1. cate firme rusesti detin pamant in ukraina?

      destule

    La sumele intrate prin fonduri europene in agricultura era de asteptat ca productia sa depaseasca cu mult consumul. Rezultatele politicii agrare a Europei sunt un dezatru. Ar trebui ca toti ministrii si comisarii din UE sa fie arestati pentru risipirea sumelor uriase din domeniu.

    Am scris acum ceva timp că va veni FOAMETEA, chiar aruncam și o autoironie în postare, vorbind de cât de pregătit sunt pentru vremurile ce vor veni.

    Ați citit sau nu postarea, nu prea are importanță. Dar ar fi bine să rețineți: FOAMETE! 

    Și nu de genul: "Am poftă de midii și nu găsesc!" 

    Va fi de genul: "Dacă nu aveți pâine, mâncați cozonac!" 

    Pentru cine cunoaște...

    Putin este un salbatec inapoiat iar ca el mai exista unul si se gaseste in coreea de nord . In romania il avem pe iohannis care desigur ca nu poate fi comparat cu cei doi . Iohannis este presdintele pt care as fi in stare sa fac un sacrificiu. Concret as fi in stare sa-mi tai mana care a pus stampila de vot pt el si pt psd 2(pnl) . Totusi ma abtin de la acest sacrificiu intrucat la orizont se intrevad doua perspective:

    1-este posibil ca iohannis sa ajunga la rahova si sa-i aiba colegi de camera pe iliescu si pe basescu

    2-Vom avea satisfactia la alegerile urmatoare sa vedem ca pnl -ul va avea soarta pntcd si alde  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro