Profitul brut al Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a crescut de peste cinci ori în primul semestru, la 188,98 milioane lei, în timp ce afacerile au urcat cu 7%, la 1,51 miliarde lei, potrivit datelor publicate marţi pe site-ul companiei.
"La 30 iunie 2019, societatea a înregistrat un profit brut de 188,98 milioane lei şi o cifră de afaceri de 1,510 miliarde lei, faţă de 35,12 milioane lei profit brut şi 1,414 miliarde lei cifră de afaceri la 30 iunie 2018. De asemenea, EBITDA la 30 iunie 2019 este de 614 milioane lei, faţă de 437 milioane lei la 30 iunie 2018. Precizăm că, la data de 30 iunie 2019, societatea nu înregistrează datorii restante faţă de bugetul consolidat al statului sau faţă de instituţiile bancare", se arată în comunicatul companiei.
Pentru termenele de raportare 30 iunie 2018 şi 30 iunie 2019, rezultatele înregistrate nu sunt influenţate de provizioanele pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, întrucât societatea are obligaţia să constituie provizioane pentru cantitatea de certificate de CO2 neachiziţionată în cursul anului, la închiderea exerciţiului financiar al fiecărui an, la preţul de achiziţie valabil la data de 31 decembrie, potrivit companiei.
"Rezultatul pozitiv obţinut din activitatea de exploatare indică stabilitatea în modul operaţional de funcţionare al CE Oltenia, iar evaluarea situaţiilor financiare de către instituţiile abilitate să încadreze companiile în categorii de performante financiare constituie un element esential în aprecierea eficienţei şi eficacităţii activităţii operatorului economic. Există, însă, factori externi care afectează valoarea rezultatului financiar, în principal cursul valutar şi piaţa certificatelor de CO2, a căror evoluţie nu poate fi reglementată de niciun producător de energie", arată societatea.
Complexul Energetic Oltenia a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei, din cauza diferenţelor de curs valutar aferente creditelor de investiţii pentru îndeplinirea cerinţelor de mediu impuse de UE şi, în principal, din cauza exploziei preţurilor certficatelor de dioxid de carbon.
1. Adevarat
(mesaj trimis de Marian în data de 21.08.2019, 12:11)
Si Termoelectrica avea profit operational si a falimentat.Una din cauzele care au fundamentat falimentul a fost necesitatea aparitiei celor trei societati de productie pe lignit care ulterior au devenit CEO.La ce foloseste acest mod deficitar de a prezenta situatia financiara a unei societati.Trebuie ascuns faptul ca datorita deciziilor proaste in organizarea sectorului de productie din anul 2000 si cele privind strategia producerii pe lignit ,au dus la situatia in care se afla CEO.Sau trebuie sa justifice veniturile membrilor CS numiti (nu sel ectati) in baza ordonantei corporative.