Profitul net al Transgaz a crescut cu 131%, în primele nouă luni

E.D.
Companii #Energie / 12 noiembrie 2014

Rezultatul, cu 50% peste cel prevăzut în BVC

Profitul brut al Transgaz s-a ridicat la 216,939 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, cu 91% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net a avut o urcare de 131%, ajungând la valoarea de 212,418 milioane lei, potrivit raportului transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Raportul arată că profitul brut este mai mare cu 50% faţă de cel prevăzut în BVC, respectiv profitul net este mai mare cu 58%.

Veniturile totale ale companiei sunt mai mari cu 15% faţă de realizările perioadei similare a anului 2013, înregistrându-se o depăşire de 165,027 milioane lei, datorită, în principal, creşterii tarifului de rezervare capacitate faţă de perioada similară a anului anterior.

Veniturile financiare au crescut datorită încasării unui avans din lichidarea NIC şi a reconcilierii sumelor virate într-un cont escrow de către consorţiul Shah Deniz.

Cheltuielile totale scad cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, nivelul acestora fiind cu 51,913 milioane lei mai mic datorită, în principal, economiilor înregistrate la cheltuielile financiare (în anul precedent a fost constituit provizionul de 110,671 milioane lei pentru deprecierea participaţiei Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

22 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7465
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.9350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro