Profitul operaţional grupului Generali a crescut cu 10,8%, la peste 4,5 miliarde euro, în 2014

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 12 martie 2015

Grupul Generali, jucător pe pieţele globale de asigurare şi produse financiare, şi-a crescut cu 10,8% profitul operaţional, în anul 2014, ajungând la un rezultat de peste 4,5 miliarde euro, transmite compania într-un comunicat.

Profitul net a fost de 1,7 miliarde euro, iar volumul de prime brute subscrise a însumat peste 70 miliarde euro (+7,7% faţă de 2013)

Rentabilitatea capitalurilor proprii (return on equity) a ajuns la 13,2%, peste ţinta de 13% stabilită pentru anul 2015, iar dividentul propus pe acţiune de către companie este de 0,60 euro, (+33% vs. 0,45 euro în 2013).

Mario Greco, CEO al Generali Grup, a declarat: "Transformarea Generali s-a produs şi, în numele tuturor angajaţilor, sunt mândru să confirm că obiectivele stabilite în ianuarie 2013 au fost îndeplinite cu un an mai devreme. Prin această redresare am fost capabili să generăm acţionarilor 18 miliarde de euro şi sunt convins că vom raporta valori şi mai mari în viitor"

Potrivit reprezentantului companiei, în prezent, Generali se concentrează pe businesul de asigurări. "Performanţa financiară a businesului nostru în anul precedent, în pofida unui context de piaţă provocator, reflectă capacitatea oamenilor noştri din întreagă lume de a-şi onora promisiunile în faţă clienţilor şi acţionarilor noştri. Până acum, Generali nu a avut o bază atât de solidă şi pregătită să concureze şi să câştige în pieţele extrem de competitive de astăzi. Ne pregătim să începem un nou capitol din istoria noastră şi aşteptăm cu nerăbdare să va prezentăm, în luna ,ai a acestui an, viitoarea etapă a strategiei noastre", a spus Mario Greco.

Veniturile Generali din primele de asigurări de viaţă s-au ridicat la 49,8 miliarde euro, în creştere cu 11,2%. Creşterea vine din toate liniiile de business, în special din contractele de unit-linked care au înregistrat o creştere de 43%. Italia a avut o contribuţie semnificativă, înregistrând o creştere de +30%, Franţa +10% şi regiunea EMEA +21,1%.

Veniturile din primele de asigurări generale au stagnat la nivelul celor din 2013, 20,6 miliarde euro (+,2% versus 2013). Linia de asigurări auto a înregistrat o uşoară creştere (+0,8%) datorită rezultatelor bune înregistrate în Germania şi America Latină. Pe segmentul de asigurări generale non-auto, linia de asigurări comerciale şi industriale a avut o creştere de +1,7%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb