Radu Mustăţea se retrage de la şefia Astra Asigurări

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 noiembrie 2011

Conducerea companiei "Astra Asigurări" va fi preluată, de la 1 ianuarie 2012, de către Alexander Adamescu, după ce Radu Mustăţea, preşedintele directoratului, se va retrage, la începutul anului viitor, din funcţia pe care o ocupă, potrivit unui comunicat de presă.

La baza retragerii stau expirarea mandatului de management (cinci ani) şi dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, se arată în comunicat. Alexander Adamescu este vicepreşedintele Consiliului de Supraveghere.

Radu Mustăţea, preşedinte directorat, a declarat: "Consider că este cel mai potrivit moment pentru a mă implica în proiecte personale, pe care le am în vedere de ceva vreme şi care solicită efortul meu 100%".

Radu Mustăţea este preşedintele directoratului Astra Asigurări din anul 2006. Domnia sa şi-a început cariera în industria asigurărilor la compania Ardaf unde a fost avansat ca şef al filialei din Bucureşti. După ce a părăsit Ardaf, Radu Mus-tăţea s-a alăturat echipei de management a companiei AGI România pe care a şi condus-o din 2002, ca director general.

ASTRA Asigurări a încheiat anul 2010 cu un volum al primelor brute subscrise totale în valoare de 1.083.209.476 lei, în creştere cu 34% faţă de anul 2009. Creşterea profitului contabil net a fost de 308% faţă de anul 2009, de la 6.206.843 lei la 25.325.856 lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb