Un nou raport al Greenpeace Europa Centrală şi de Est analizează 15 mari oraşe europene şi evaluează cât de mult au progresat în tranziţia de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, potrivit unui comunicat al organizaţiei.
Studiul plasează Bucureştiul pe ultimul loc, alături de Atena şi Roma, din cauza dependenţei ridicate de gaz, a lipsei unei strategii integrate şi a ritmului lent al reabilitării termice, iar la polul opus, Stockholm, Paris şi Viena sunt cele mai avansate în tranziţia către sisteme de încălzire fără combustibili fosili, cu beneficii directe pentru cetăţeni.
Greenpeace solicită sprijin politic, de reglementare şi financiar din partea UE şi a guvernelor naţionale pentru a accelera tranziţia către soluţii de încălzire regenerabilă la nivel local, iar raportul este lansat în timp ce factorii de decizie din UE dezbat viitorul energetic al Europei, iar ameninţarea creşterii preţurilor planează din nou înaintea sezonului de încălzire.
În fruntea clasamentului, Stockholm, Paris şi Viena se remarcă prin planuri clare pe termen lung, investiţii importante în reţelele de termoficare şi măsuri de protecţie socială, iar Copenhaga şi Amsterdam sunt pe un drum bun, cu progrese vizibile în tranziţia către sisteme de încălzire mai sustenabile.
În zona de mijloc a clasamentului, respectiv Budapesta, Praga, Berlin, Varşovia şi Bruxelles, situaţia diferă de la un oraş la altul, dar toate se confruntă încă cu un parcurs incomplet al tranziţiei.
La coada clasamentului, Bucureştiul are o reţea extinsă de termoficare şi programe de sprijin pentru gospodăriile vulnerabile, dar sistemul de încălzire are în prezent performanţe slabe, iar tranziţia către un sistem fără combustibili fosili este încă departe de a fi finalizată.
În reabilitarea şi modernizarea reţelei sunt planificate investiţii importante, susţinute de finanţări deja asigurate, însă sistemul rămâne puternic dependent de combustibili fosili şi se confruntă cu pierderi mari de căldură şi probleme de eficienţă.
Alin Tănase, coordonator, a declarat că Bucureştiul nu are încă un termen clar pentru eliminarea treptată a încălzirii pe combustibili fosili, iar cele trei proiecte noi de centrale de cogenerare pe gaze fosile cresc riscul unei dependenţe pe termen lung de gaz, în timp ce soluţii precum energia geotermală, pompele de căldură de mare capacitate şi recuperarea căldurii reziduale au o utilizare limitată.
Pe lângă riscurile generate de dependenţa de gaz, raportul evidenţiază şi beneficiile concrete ale investiţiilor în proiecte verzi, iar în Paris, Viena şi Madrid, proiectele de pompe de căldură, izolaţie şi energie solară au contribuit la reducerea semnificativă a facturilor la energie.
În Berlin şi Amsterdam, centralele de tip power-to-heat ajută oraşele să fie mai bine protejate de fluctuaţiile preţurilor la energie, iar în Varşovia, închiderea centralelor pe gaz a dus la o reducere importantă a emisiilor de noxe şi de particule în suspensie, astfel de rezultate fiind relevante şi pentru Bucureşti, unde poluarea aerului şi problemele frecvente ale reţelei de termoficare afectează direct confortul termic al locuitorilor.
Raportul arată că cea mai mare provocare a tranziţiei nu mai este stabilirea unor obiective ambiţioase, ci punerea lor în practică, iar pentru a elimina treptat încălzirea pe combustibili fosili fără a pune costurile tranziţiei pe umerii cetăţenilor, oraşele au nevoie de termene clare pentru realizarea acestei tranziţii, de limitarea noilor investiţii în proiecte pe bază de gaz şi de folosirea strategică a fondurilor disponibile.
Fonduri europene precum Fondul pentru Modernizare şi Fondul Social pentru Climă pot susţine renovarea şi eficientizarea locuinţelor, precum şi sprijinul acordat gospodăriilor afectate de sărăcia energetică.




























































Opinia Cititorului