Raport NATO: Guvernul a alocat anul trecut pentru apărare doar 1,6% din PIB

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Apărare / 25 martie

Sursa foto: facebook/Ministerul Apărării Naţionale

Sursa foto: facebook/Ministerul Apărării Naţionale

English Version

Guvernul României a cheltuit mai puţini bani pentru apărare în 2023, doar 1,6% din PIB (şi nu 2% sau 2,5% cum îşi doreşte preşedintele Klaus Iohannis), potrivit datelor conţinute de raportul oficial al NATO pe anul trecut (prezentat joia trecută de secretarul general Jens Stoltenberg), după ce în 2022 a cheltuit 1,75% din PIB şi în 2021 a cheltuit 1,88% din PIB. Singurul an din ultimii patru în care cheltuielile militare au atins 2% din PIB a fost primul an pandemic - 2020, în care guvernul Orban a dat 2,01% din PIB pentru apărare.

Cu acest nivel al cheltuielilor, România se situează sub media NATO de 1,73% din PIB şi sub pragul minim de 2% din PIB. De remarcat că România a cheltuit, ca procent din PIB, mai puţin decât Olanda (1,63% din PIB).

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a intrat în cursa pentru şefia NATO împotriva premierului olandez Mark Rutte, iar una dintre promisiunile de campanie ale lui Iohannis, aşa cum arată un articol publicat în Politico.eu, este tocmai bugetul pentru apărare.

"Cu toţii trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ajunge la minimul de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare şi să investim cel puţin 20% în echipamente majore, cât mai curând posibil", scria Iohannis în articolul electoral intitulat "O viziune pentru viitorul NATO".

Când vine vorba despre investiţia propriu-zisă în echipamente, România stă şi mai prost decât la bugetul total: se numără printre codaşele NATO, locul 5 de la coada clasamentului, cu 21,9% din totalul bugetului de apărare. Lider detaşat al cheltuieilor pentru arme noi este Polonia (53,6% din bugetul total al apărării merge la înzestrare), urmată de Finlanda, Luxemburg, Ungaria şi Grecia. Olanda este şi la acest capitol în faţa României, cu 25,5% din bugetul total al Apărării. În cifre absolute, România a avut în 2023 un buget al apărării de 5,6 miliarde de dolari, faţă de Olanda - 16,5 miliarde de dolari.

Deşi cifrele din rapoartele NATO pe ultimii patru ani sunt elocvente, fostul premier şi ministru al apărării Nicolae Ciucă, actualul preşedinte al Senatului şi şef al PNL, susţine că ţara noastră îşi respectă angajamentul luat în cadrul NATO şi alocă în prezent 2,5% din PIB pentru apărare.

Nicolae Ciucă a declarat, la finalul săptămânii trecute: "Putem spune că până în anul 2015, când s-a luat decizia ca România să aloce 2% din PIB conform unui angajament la nivelul Alianţei, acest sector a fost oarecum vitregit de ceea ce înseamnă alocarea financiară. Dar, începând cu anul 2016, mai precis cu 2017 s-a intrat pe această alocare de 2%, iar începând de anul trecut România a fost printre puţinele ţări NATO ce a alocat 2,5% pentru Apărare. (...) România a reuşit într-un interval scurt de timp să realizeze capabilităţile militare prioritare de care avea nevoie şi continuă şi în acest moment programele de înzestrare, astfel încât Armata Română împreună cu celelalte structuri ale NATO să poată să aibă o contribuţie consistentă la această decizie de întărire a descurajării şi apărării pe Flancul de Est".

Nu contestă nimeni declaraţiile preşedintelui PNL, dar una este alocarea făcută de Parlament prin legea bugetului de stat şi alta este cheltuirea efectivă a acelui procent de 2% sau 2,5%. În realitate, din datele NATO reiese că anul trecut ţara noastră a cheltuit pe apărare doar 1,6% din PIB.

Îi reamintim generalului în rezervă Nicolae Ciucă faptul că anul trecut colegii săi de partid, membri ai Guvernului PSD-PNL condus de premierul Marcel Ciolacu, au fost de acord să taie 7,2 miliarde lei din suma alocată pentru înzestrarea Armatei, bani pe care i-a transferat la Fondul de Rezervă al Guvernului, fond din care în toamna anului trecut alocat suplimentar, discreţionar, către ministere şi alte instituţii publice, 31,9 miliarde lei, inclusiv pentru plata de salarii, alocările respective fiind făcute deoarece anul trecut Executivul nu a operat nicio rectificare bugetară.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. NU E RAU,Daca ar fi facut din acesti bani o otelarie mica pt oteluri speciale si o forja japoneza cum aveam pe vremuri la Targoviste(pe care a luat-o mecelul)ar fi fost mult mai bine,sa ne facem noi tunurile si munitia pt ele,sa nu stam in caz de ceva cu gatul intors la miloaga!

    daca au dat pe salarii si marile exercitii care stim cum decurg si ce eficienta au,mai bine ii dadea la pensii,ca tot bani aruncati se numesc! 

    Dacă cheltuiam 2,5% pt apărare sarea deficitul și o luam de la UE!

    Specialii deja au peste 1nld anual 

    Apoi cei 42.000 bugetari cu venituri lunare de peste 5000lei 

    Apoi cei peste 70.000 milionari în euro, probabil majoritatea speciali și/sau pensionari la 45 ani cu joburi tot la stat (ex polițiști locali)

    Etc 

    Excelent paragraful final! La obiect!

    1,6 din PIB ???

    daca punem si toate cheltuielile privind Ucraina, 

    suntem mult peste 3,5 % din PIB,

    un pic de corectitudine nu strica nici "politicii corecte" 

    1. Daca se ia in calcul ca din acesti bani se platesc si militarii constituiti in fortele de rezerva care sunt chemate la mobilizare in prima faza precum si pensiile militare, rezulta ca fonurile alocate efectiv celor activi este pe la !%.

      Dl Iohanis se lauda cu 2,5% alocati. Niciodata nu a spus ca armata a cheltuit 2% in 2022 sau 2,5% in 2023. 

    Sunt state nato cu pib real prabusit ce nici cat noi nu au contribuit!

    A fost necesar sa vina Trump sa ia Uniunea europeana de ureche si membrii NATO.... 

    Romania a contribuit si contribuie destul! 

    Vedeti in curetea la altii ce se dau pititi... bine ii inteleg si pe ei ca se chinuie cu piburile reale ...sa iasa din slump...dar nu este asta o scuza... 

    s c c r e t 

    Cred ca este vorba de o interpretare contabila. S-au platit in 2023 avansuri pt livrari ce vor fi realizate in anii urmatori Cheltuiala va apare in contabilitate dupa primirea furniturii.

    Guvernul nato nu aloca pentru nato. Ciudat.

    1. ce e ciudat?

      ca pib real itala pe burta...spania...portugalia... grecia... germania abea revenire...... 

      ce e ciudat? 

      din ce sa plateasca statele aflate in slump? 

      s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5755
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0224
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8440
Gram de aur (XAU)Gram de aur344.9545

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb