RBS va concedia 30 mii de angajaţi şi va diminua divizia de investiţii bancare

B.D.
Bănci-Asigurări / 21 februarie 2014

Royal Bank of Scotland (RBS) va diminua volumul investiţiilor bancare şi operaţiunile internaţionale, iar grupul urmează să restructureze până la un sfert din forţa de muncă, potrivit Reuters.

Politicienii îşi doresc ca banca să se concentreze asupra creditării populaţiei britanice şi a întreprinderilor, şi să menţină doar un nivel minim de investiţii pentru clienţii de tip corporate, au declarat surse ale Reuters.

Banca RBS, deţinută 81 % de guvernul britanic, ar putea reduce personalul cu până la 30 de mii de angajaţi, ca parte a reorganizării. Această cifră include planurile anunţate anterior de a vinde banca comercială Citizens, din SUA, ce conţine peste 18 mii de locuri de muncă, dar şi pe cea din Anglia, Williams & Glyn, cu 4.500 de angajaţi.

În timpul crizei financiare din 2008, banca a primit de la guvernul britanic 45 miliarde lire sterline, pentru a scăpa de datorii. De atunci, au existat surse de fricţiuni între conducerea RBS şi Ministerul de Finanţe al Marii Britanii.

Ministrul de Finanţe britanic, George Osborne, vrea ca RBS să semene mai mult cu rivalul său Lloyds Banking Group (LLOY.L), care are investiţii minime în operaţiuni bancare şi se concentrează asupra împrumuturilor interne. Lloyds este aşteptat să se întoarcă în totalitate la forma privată de proprietate în următoarele 12 luni, în timp ce RBS abia peste trei sau cinci ani.

Săptămâna trecută, agenţia de rating Moody's a poziţionat clasificările de creditare în scădere, iar acţiunile RBS s-au majorat cu 1,5% în această dimineaţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb