Reuters: Marco Rubio afirmă că incidentul de la baza RAF Fairford a implicat un stat străin

A.M.
Internaţional / 29 septembrie, 19:08

Sursa foto: X/ Marco Rubio

Sursa foto: X/ Marco Rubio

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că „mâna unui actor străin” este implicată în incidentul în care cinci bărbaţi au fost arestaţi sub suspiciunea de infracţiuni legate de explozivi şi terorism în apropierea bazei aeriene britanice RAF Fairford, utilizată de forţele americane, informează Reuters.

Poliţia britanică a declarat un incident major în urma arestărilor efectuate duminică, însă cei cinci suspecţi au fost eliberaţi pe cauţiune luni, în timp ce ancheta continuă pentru a stabili posibila implicare a unor indivizi acţionând în numele unui stat străin, notează sursa citată. O sursă familiarizată cu situaţia a precizat că autoutilitarele folosite nu conţineau explozivi funcţionali, iar intervenţia poliţiei nu s-a bazat pe informaţii anterioare oferite de serviciile de informaţii, transmite agenţia de presă.

„Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce aproape s-ap întâmplat şi ce s-ar fi putut întâmpla în Marea Britanie în weekend este o situaţie foarte gravă. Este una care implică în mod clar intervenţia unui actor străin. Nu voi intra încă în detalii ample cu privire la acest aspect”, a afirmat Marco Rubio în cadrul unei emisiuni la o reţea de televiziune, refuzând să ofere detalii suplimentare, conform Reuters. Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat la rândul său că incidentul ar putea avea legătură cu Iranul şi a criticat decizia autorităţilor britanice de a elibera suspecţii pe cauţiune, în timp ce Teheranul a negat orice implicare, precizează sursa citată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb