Romtehnica a solicitat despăgubiri de la Otokar pentru întârzieri la contractul COBRA II

S.E.
Internaţional / 16 ianuarie, 20:48

Sursa foto: Wikipedia

Sursa foto: Wikipedia

Romtehnica a solicitat companiei turce Otokar despăgubiri totale de aproximativ 40 de milioane de euro, invocând întârzieri şi neîndeplinirea unor etape contractuale în cadrul acordului pentru vehiculele tactice blindate uşoare 4×4 COBRA II, potrivit Techrider.

Conform sursei citate, Romtehnica a depus două cereri distincte de despăgubire. Prima solicitare vizează aproximativ 1,88 miliarde de lire turceşti (circa 37,4 milioane de euro) pentru presupusa neîndeplinire a etapelor intermediare legate de pregătirea producţiei locale în ţara noastră, a relatat sursa citată. A doua cerere se ridică la aproximativ 72 de milioane de lire turceşti (1,4 milioane de euro) şi se referă la livrarea cu întârziere a primului lot de 194 de vehicule produse în Turcia, a informat Techrider.

Otokar a anunţat că a iniţiat o acţiune în instanţă pentru anularea primei cereri, menţionând totodată că va efectua plata datorată la 16 ianuarie şi că îşi rezervă toate drepturile legale, a subliniat sursa amintită. În privinţa celei de-a doua cereri, compania afirmă că livrarea primului lot a fost finalizată şi intenţionează să achite suma solicitată în cursul lunii ianuarie, potrivit sursei citate.

Contractul COBRA II a fost atribuit în 2024 şi prevede furnizarea a 1.059 de vehicule tactice blindate uşoare 4×4, a transmis Techrider, care a mai precizat că primele 278 de unităţi vor fi produse în Turcia, iar restul de peste 780 de vehicule vor fi fabricate în România, în cadrul unui program de producţie locală şi transfer de tehnologie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb