Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, în ton cu declinul pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un recul de 0,18%, până la 28.212 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,51%, până la 5.482 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor realizate s-a ridicat la numai 56 milioane lei, echivalentul a mai puţin de jumătate din rulajul sesiunii anterioare, de 122 milioane de lei, aproape trei sferturi provenind din schimburile cu acţiuni.
În piaţa „regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 11,1 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 35,04 lei, în creştere cu 0,69%.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care s-au depreciat cu 0,96%, la preţul de 1,03 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,1 milioane de lei.
Acţiunile producătorului de gaze naturale Romgaz (SNG) au coborat cu 0,83%, la preţul de 11,9 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,8 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Transgaz (TGN), care au cumulat un rulaj de 3,2 milioane de lei, acţiunile transportatorului de gaze naturale încheind ziua în creştere cu 0,98%, la preţul unitar de 92,9 lei.
În piaţa „deals” nu a avut loc niciun schimb.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 0,28%, până la 2.096 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 0,01%, la 101.496 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a coborât cu 0,03%, până la 995 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Mecanica Ceahlău” (MECF): +7,78%
2. ”Electrocontact” (ECT): +7,00%
3. ”Artego” (ARTE): +6,93%
4. ”Simtel" (SMTL): +2,89%
5. ”Energopetrol" (ENP): +2,40%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Prefab” (PREH): -14,29%
2. ”Altur” (ALT) : -3,23%
3. ”Aages" (AAG): -2,33%
4. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): -2,25%
5. ”Erste Group Bank” (EBS): -2,17%


























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 06:13)
ar merge o scadere sanatoasa, multe "cresteri" sunt din excel :)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 06:17)
Cât mai poate să sfideze creşterea Bursei de la Bucureşti recesiunea care se instalează în economie
2.1. ETF power (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 16.03.2026, 07:56)
de ce nu-l întrebi pe Íancu Guda ?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 09:30)
pana una alta, Iancu a avut dreptate
tu ai gafat de nenumarate ori
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 09:38)
Preturile sint ok. Pentru investitorii de portofoliu.
Moftangii si speculantii de doi bani au Nasdaq, unde-si pot face mendrele.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 16.03.2026, 09:59)
(2.2.)
scris fårå minte !
:
dreptate ca la Gabriel care o råmas fårå resources !
ah haha ha ha ha
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 10:27)
Ciorbagii coate-goale sa-si vada de LEAPS-urile lor laterale, pe actiuni uitate de dumnezeu si batute de soarta, pe piete externe.
Bursa de la Bucuresti se descurca si fara alde mate-fripte.
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 10:58)
ai dreptate
:
ai scris fårå minte !
ah haha ha ha ha
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 08:38)
Nu vor fi scaderi importante atât timp cât există Pilonul II. În plus vor veni și dividendele. Chiar dacă randamentul dividendele va fi mai mic, 3-4-5% în 3-4 luni nu este puțin.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2026, 10:35)
...care 3-4 luni?...sunt unii care au actiunile de ani de zile, pe urmă dacă vrei să iesi în 3-4 luni ai toate sansele să iesi pe minus, pt că de regulă scand pe termen scurt si mediu cu procentul dividendului.