Salutări din bula virtuală

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 22 septembrie

Cătălin Avramescu

În 1938, Geo Bogza a vizitat oraşul meu natal, Mizil. A rezultat un text formidabil, "175 de minute la Mizil”, în care scriitorul descrie într-o manieră cinematografică, minut cu minut, experienţa trecerii sale prin târgul prahovean. La un moment dat, îi vine ideea să îi trimită unui prieten o telegramă din Mizil. Geo Bogza mizează pe şocul întâmplării. Cine va mai fi primit o telegramă din Mizil? Aşa că intră la Poştă şi semnează o telegramă cu pseudonim.

"Minutul 46: Textul telegramei: «Horia Bottea, judecător, Ocna-Sibiului. Salutări emoţionate, Caragealis». Desigur, în prima clipă are să rămână perplex”.

"Minutul 49: Mă simt puţin ca un om care a dat foc la fitilul unui butoi cu dinamită. Cândva, într-o clipă pe care n-o pot bănui, se va produce explozia. Ce-o să fie pe Horia Bottea! O telegramă din Mizil!”.

Mi-am adus aminte de reportajul lui Geo Bogza zilele trecute, când verificam cererile de "prietenie” pe care le-am primit pe Facebook. Aproape toate sunt, într-un fel, telegrame din Mizil. De partea cealaltă, oameni. Unii, puţini la număr, îmi sunt prieteni în viaţa reală. Alţii mă cunosc de undeva sau mă urmăresc pe Internet sau la televizor. Cei mai mulţi însă, sunt necunoscuţi. Nu aprob automat aceste cereri. Mă uit întâi pe profilurile respectivilor. Pe cele mai multe le şterg. La sfârşit, o imensă mirare. În cuvintele lui Geo Bozga: "Mă simt perplex şi dezorientat” (Minutul 25).

În primul rând, pentru că suspectez că unele dintre aceste cereri nu vin din partea unor persoane reale, ci din partea unor boţi. Profilurile acestea de obicei au nume ciudate, asiatice, şi câteva poze fără nici o noimă, care par realizate cu AI. Aici am ajuns. Companiile chinezeşti şi americane care sunt în spatele acestor "reţele sociale” au ajuns să fabrice o societate virtuală în care devii, vrei sau nu vrei, membru.

Alte profiluri par reale, însă mă îndoiesc că proprietarii lor mi-au trimis vreodată o cerere de prietenie. Cred că mulţi nici nu ştiu că exist. Aceasta este o categorie de profiluri pe care eu, unul, o numesc "de La Mulţi Ani!”. De regulă nu conţin decât atât: urări de La Mulţi Ani şi/sau mulţumiri pentru urări de La Mulţi Ani! Ai senzaţia că posesorul nu ştie altceva în viaţă decât să închine paharul o dată pe an. Cu siguranţă că nu ar avea de ce să viziteze măcar profilul meu de Facebook. De unde trag concluzia că aceleaşi companii chinezeşti şi americane folosesc acest al doilea procedeu prin care simulează relaţiile sociale. Trimit cereri de prietenie din partea unor profiluri care sunt absolut inerte social.

Situaţia, aşadar, arată mai ciudat decât Mizilul în 1938, în ajunul războiului mondial. O parte din cei cu care ne înconjurăm în mediul virtual nu sunt persoane reale. Alţii nu sunt activi din punct de vedere social. Sunt precum Tănase, de la minutul 91, care a căzut pe jos pe trotuar şi nu mai poate fi ridicat în picioare.

Mai sunt şi alţi ciudaţi. Iată-i, spre exemplu, pe aceia care sunt interesaţi strict să facă un ban pe seama ta. Unul dintre cei care îmi trimite o "cerere de prietenie” montează termopane, judecând după profilul lui, unde nu sunt decât.. termopane. Altul este, cred, agent imobiliar. O domnişoară pare să aibă un salon, pare să creadă că vreau să îmi fac unghiile acolo. Altul vinde maşini second-hand.

Dacă lui Geo Bogza i-au trebuit 175 de minute să priceapă esenţa Mizilului, mărturisesc că eu mă descurc mult mai repede cu sortarea acestei bizare lumi virtuale creată de serverele lui Mark Zuckerberg. Mă uit întâi la fotografia de profil - dacă există. Dacă nu, şterg imediat. Şterg şi dacă la fotografie sunt personaje de desene animate sau actori celebri. Mai sunt şi cei care se fotografiază stând cu spatele. Excelentă introducere, nu?

O categorie cu totul specială este aceea a frustraţilor. Stau, fiecare, în bula lor virtuală şi clocotesc. Din motive pe care nu le înţeleg, vor să participi şi tu la delirul lor. Fiecare are un "fix”. Mulţi sunt antisemiţi şi înjură din greu evreii. Suveraniştii îi dau cu "Ursula”. Unii nu au pe profil decât adopţii de căţei sau de pisici. Mai sunt şi înţelepţii de Facebook, care postează doar citate contrafăcute, gen: "Sunt lucruri care vin în viaţă ca să vezi unde ai greşit” (nu, nu este glumă). Nici unul nu are chef de dialog, nici unul nu se poartă ca un om normal. Sunt doar răcnete virtuale, însoţite de imagini groteşti, generate artificial.

Nu suntem singurii care am ajuns să trăim în această lume de bule virtuale. În Brazilia, unul dintre cei mai importanţi influenceri este o anume Dona Maria. Este o babă nervoasă, care merge prin magazine şi prin pieţe şi ţine discursuri incendiare în care denunţă corupţia şi clasa politică. Problema este că Dona Maria... nu există. Este produsă cu AI. Dar milioane de brazilieni o ascultă şi o aprobă. Majoritatea habar nu au ce se petrece.

Revenind la oile noastre (virtuale), probabil că nici nou nu ştim prea bine ce se petrece. Se tot vorbeşte despre alegeri anticipate. Să fie primite. Dar mă întreb cui îi spunem noi, ca cetăţeni, ce ne preocupă? Cu cine discutăm soluţii? Cu Dona Maria, din Mizil?

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Multi dintre noi ne-am invatat inca de mici cu tot felul de astfel de probleme care acum devin parte a intregului numit AI.Pe atunci le numeam simplu minciuni de presa sau acolo unde eram in fiecare zi din viata noastra, le consideram glumite .Pina la urma suntem inconjurati numai si numai de minciuni .Omul nu este o creatie a intimplarii (unii ar zice a divinitatii)care sa nu minta .Daca am spune adevarul, fiecare despre fiecare ,ne-am ingrozi ce am afla.Ziarele comuniste glumeau cu noi si ne spuneau cit de bine traim si cit de mult îl iubim pe conducatorul nostru cel ce era cu mult prea mult indragit.Daca va puteti imagina o intimplare din viitor in care cineva gaseste ,peste sute de ani, un exemplar din ziarul Scinteia, cel al comunistilor din Romania anilor lui Ceausescu si ar citi, peste veacuri , ce scrie in acel ziar ,ar fi sigur impresionat de cita iubire era inconjurat secretarul general al PCR si cit de bogati si de bine traiau oamenii acelor vremuri .In fapt totul era o groaznică minciuna .Asa se intimpla si acum .Doar instrumentele s-au schimbat .Eu unul nu raspund la absolut nici o cerere de prietenie .Prietenia nu exista .Ea este ,ca si multe altele ,o minciuna .Ce se petrece ? Unde se vrea a se ajunge ? Care este scopul final a scenetelor pe care acum le vedem cu alti ochi decit acum zeci si zeci de ani in urma?Am mai imbatrinit si noi.Este foarte greu de spus .Daca nici domnul Avramescu nu stie atunci ? Cine ?De luni bune se repeta aceasi sceneta .Nu il mai vrem pe Bolojan dar il vrem pe oricare altul .Acum au luat-o de la capat .Nu il vrem pe Muresan dar poate fi altul .Daca ne gindim la ce este mai rau revenim la zicerea presedintelui Iohannis aparute inainte de incheierea mandatului si la deciziile acestuia ce ne-au scapat de candidaturile lui Sosoaca si Georgescu. „În mandatul meu nu” ne zicea Iohannis.Oare asta sa fie telul final ? Fiecare entitate politică să isi oprească doar particica lui din tara sau sa se creeze o vesnică neputinta politică a partidelor din Romania care sa ne aduca un „Rege” in locul lor asa cum s-a intimplat cindva ? Traind si vazînd .

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb