SD Worx: Românii petrec în medie 53 de minute pe zi la naveta dus-întors către locul de muncă

S.C.
Miscellanea / 13 septembrie, 15:49

SD Worx: Românii petrec în medie 53 de minute pe zi la naveta dus-întors către locul de muncă

Angajaţii din România petrec, în medie, 53 de minute pe zi pentru deplasarea dus-întors către locul de muncă, deşi parcurg doar 17 kilometri, cea mai scurtă distanţă medie înregistrată în studiul realizat în 16 ţări europene de SD Worx.

România ocupă locul al şaselea în clasamentul european în funcţie de durata navetei, timpul efectiv petrecut pe drum depăşeşte chiar durata maximă de 51 de minute pe care angajaţii români declară că sunt dispuşi să o accepte zilnic, iar la nivel european, timpul maxim considerat acceptabil este de 62 de minute, conform datelor furnizate de SD Worx.

Cele mai lungi navete sunt raportate în Belgia, unde angajaţii parcurg în medie 64 de kilometri dus-întors şi petrec 61 de minute pe drum, Belgia este urmată de Suedia, cu 53 de kilometri şi 57 de minute, şi Irlanda, cu 47 de kilometri şi 56 de minute, informează raportul SD Worx.

În partea opusă a clasamentului se află Croaţia, cu 37 de kilometri parcurşi în 41 de minute, Italia, cu 42 de kilometri în 35 de minute, şi Slovenia, cu 42 de kilometri în 32 de minute, iar datele indică faptul că problema României ţine mai degrabă de mobilitate şi de timpul necesar deplasării decât de distanţa parcursă, potrivit reprezentanţilor SD Worx.

În România, 63% dintre respondenţi declară că parcurg între 10 şi 29 de kilometri dus-întors până la serviciu, faţă de o medie europeană de 27%. Cu toate acestea, doar 47% dintre angajaţii români reuşesc să încheie naveta în mai puţin de 45 de minute, potrivit raportului.

Totodată, 16% dintre respondenţi petrec cel puţin 90 de minute zilnic pe drum, comparativ cu 13% la nivel european, iar 11% ajung să petreacă cel puţin două ore pe zi pentru deplasarea către şi de la locul de muncă, conform sursei citate.

Cea mai dificilă situaţie este în regiunea Bucureşti-Ilfov, unde naveta durează în medie 73 de minute, deşi distanţa parcursă este de numai 16 kilometri. În celelalte şapte regiuni de dezvoltare, durata medie a navetei este cuprinsă între 43 şi 49 de minute, potrivit SD Worx.

În Bucureşti-Ilfov, 51% dintre respondenţi afirmă că petrec cel puţin o oră pe zi pe drum, 33% ajung la minimum 90 de minute, iar 23% petrec cel puţin două ore pentru deplasarea la serviciu şi retur. Procentul celor care petrec minimum două ore pe drum este astfel aproximativ dublu faţă de media naţională, de 11%, conform raportului.

Durata navetei influenţează şi preferinţele angajaţilor privind munca de acasă. Aproape jumătate dintre respondenţii din România, respectiv 48%, ar dori să lucreze de acasă în aceeaşi măsură ca în prezent, în timp ce 38,2% şi-ar dori mai multă muncă la distanţă. Procentul este uşor peste media europeană, de 35,8%, informează sursa citată.

În Bucureşti-Ilfov, unde naveta este cea mai lungă, 47% dintre respondenţi ar prefera să lucreze mai mult de acasă, în timp ce doar 10% şi-ar dori mai puţină muncă la distanţă. De asemenea, 35% dintre angajaţii români consideră că pierd pe drum timp important care ar putea fi folosit pentru muncă, procentul ajungând la 43% în Bucureşti-Ilfov, transmit reprezentanţii SD Worx.

România ocupă însă locul al doilea între cele 16 ţări analizate în ceea ce priveşte disponibilitatea opţiunilor de transport către locul de muncă. Astfel, 61% dintre respondenţii români consideră că au suficiente variante pentru a ajunge la serviciu, faţă de media europeană de 53%. Un procent mai mare, de 70%, este înregistrat doar în Ţările de Jos, conform raportului.

În acelaşi timp, 52% dintre angajaţii români consideră transportul public convenabil, fiabil şi uşor accesibil, faţă de media europeană de 36%. În Bucureşti-Ilfov, transportul public este evaluat pozitiv de 58% dintre respondenţi, cel mai ridicat procent dintre regiunile României, deşi regiunea înregistrează şi cea mai mare durată medie a navetei, potrivit sursei citate.

Studiul „HR & Payroll Pulse” a fost realizat în perioada 27 ianuarie - 20 februarie 2026, în 16 ţări europene, pe un eşantion format din 5.936 de decidenţi din domeniul resurselor umane şi 16.500 de angajaţi, conform SD Worx.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb