Senat: Românii cu credite în valută le-ar putea converti în lei fără comisioane

A.C.
Bănci-Asigurări / 11 iunie 2014

Românii cu credite în monede străine ar putea converti sumele în lei fără comisioane sau garanţii suplimentare, potrivit unei propuneri legislative iniţiate de către deputatul PSD Ana Birchall, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Propunerea legislativă a primit raport favorabil de la Comisia pentru buget din Senat.

"Esenţa acestei propuneri legislative vizează dreptul consumatorilor de bună credinţă, persoane fizice sau juridice, de a putea solicita conversia creditelor în moneda naţională. Creditele neperformante şi ratele restante la bănci au ajuns o problemă socială în România şi mi se pare echitabil ca toţi românii împovăraţi de majorarea ratelor bancare datorate creşterii cursului de schimb valutar să poată opta pentru conversia creditelor fără costuri suplimentare, comisioane sau garanţii adiţionale", a declarat Birchall la susţinerea proiectului de lege în cadrul Comisiei pentru buget din Senat, citată în comunicare.

Senatul este prima cameră sesizată în cazul proiectului respectiv.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb