Senatul a adoptat propunerea privind conversia creditelor din monede străine în lei, fără comisioane

E.D.
Bănci-Asigurări / 18 iunie 2014

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ privind conversia creditelor din monede străine în lei, fără comisioane sau garanţii şi costuri suplimentare.

Deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatoarea propunerii legislative, a susţinut adoptarea proiectului în plenul Senatului României, informează un comunicat de presă.

"Senatul României a adoptat propunerea mea legislativă privind dreptul consumatorilor de a solicita conversia creditelor din monede străine în moneda naţională, fără garanţii suplimentare sau alte comisioane. Este o victorie. Consumatorii de credite din România care au contractat credite în monede străine, spre exemplu în franci elveţieni, au trecut printr-un adevărat coşmar din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. Ratele au crescut exponenţial, astfel încât foarte mulţi români au ajuns chiar în imposibilitate de plată, fiind astfel supuşi riscului executărilor silite", a declarat deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatoarea proiectului, potrivit unui comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Propunerea legislativă va fi înaintată la Camera Deputaţilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb