Sergiu Lucinschi, pus sub control judiciar

Valentin Busuioc
Anticorupţie / 1 aprilie 2015

Sergiu Lucinschi (fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi), suspect într-o speţă de corupţie alături de Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, ieri noapte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), scriu surse din presă.

Pe de altă parte, în arest preventiv pentru 30 de zile a ajuns Constantin Comăneanu, un poliţist bănuit că ar fi fost părtaş în acelaşi dosar.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) acuză că Sergiu Lucinschi şi Radu Pricop ar fi pus în practică un plan de şantaj faţă de un om de afaceri, căruia i-ar fi cerut 4 milioane de euro ca să-l scape de unele anchete penale pe care le avea la DIICOT.

Dosarul instrumentat de DNA îl vizează şi pe Remus Jurj Tudoran, procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb