Serviciile nu l-au servit pe Nicuşor

Alegerile de la Bucureşti, dacă nu altul, atunci au măcar meritul că ne-au pus la dispoziţie un fel de RMN la zi al raporturilor şi al dinamicii jocurilor de putere din politichia dîmboviţeană. Ce se vede, aşadar, la analiză?

Mai întîi, desigur, faptul că omul de la Cotroceni nici măcar nu ştie cît de mic a fost, este şi va fi, cît de puţin contează în jocurile cu miză. I s-a spus răspicat, de la obraz, cu ocazia acestor alegeri! Candidatul pentru care şi-a pus în joc, fără ruşine, atît prestigiul funcţiei, cît şi bruma de credibilitate pe care o adunase a ieşit în vîrful listei....de la etcetera. Pe ce s-a bazat Nicuşor cînd a luat decizia de a juca atît de făţiş de partea candidatului USR? Că, nu doar pe puterea electorală şi pe forţa politică a piticaniei care se tot pierde printre picioarele pesedeului şi peneleului, nimerind din cînd în cînd la guvernare. A cincea roată la căruţă. Răspunsul, singurul răspuns care mai poate fi luat în considerare este ”zona serviciilor”. Da, dar vedeţi dumneavoastră, serviciile astea, ca ouăle la omul gospodar şi păţit, nu sunt puse toate într-un singur coş. Stau mai răsfirate. Urmează, una din două: ori cine i-a promis că îşi vede visul cu ochii şi i-l înscăunează la Bucureşti pe ”favoritul curţii” a minţit că face ceea ce nu putea să facă, ori s-a izbit pe teren de ”forţe duşmănoase” şi de poziţiile de luptă din timp şi bine organizate de ”alţii”. De unde şi eşecul. Sigur, se prea poate ca cei ce i-au promis să fi ştiut din capul locului că nu vor duce isprava la bun sfîrşit, fie pentru că nu pot, fie pentru că nu vor. Era în interesul lor, mai degrabă, să îşi dea mîna pe sub masă cu cei care vîsleau deja la trirama ”candidatul cu stea în frunte”. Prea puţin mai contează. Ceea ce contează este că lui Nicuşor una i s-a promis şi alta i s-a livrat! Şi, vorba bancului cu ceasul lui Gagarin, nu i s-a dat, i s-a luat! De acum înainte, o ţară întreagă ştie că la Cotroceni avem doar o simplă efigie de Preşedinte.

Al doilea element de luat în seamă este faptul că PNL-ul, aşa cum se află el, bolnav, ciuruit şi ”pe moarte”, dă totuşi semne că este un fel de ”mort viu” capabil să dea încă viguros din picioare. Suficient de viguros cît să adune mai bine de 30% din voturile exprimate la Bucureşti, vreo 15% peste locul doi şi trei. Pentru partidul liberal, doar cu numele, asta înseamnă două lucruri importante. Primul, poziţia premierului în actuala guvernare se întăreşte nu doar în raport cu Palatul Cotroceni, ci şi în cadrul coaliţiei. Al doilea, dacă va şti să capitalizeze succesul obţinut, ne putem aştepta ca perioada de ezitări şi rătăciri, de confuzie politică în care a fost lăsat partidul după nefericita experienţă Iohannis-Ciucă să ia sfîrşit. A devenit posibilă o ”remontada”. Asta, dacă lumea penelistă nu se culcă cu capul în puful moale al succesului de azi ca să viseze de voie cai verzi pe pereţi, fără să mai facă mare lucru. Dacă se pun însă pe treabă, mai ales la capitolul ”organizare-mobilizare”, atunci încă mai există o speranţă că din anexa a PSD, PNL-ul să devină în următorul ciclu electoral un partid pe picioarele lui, cu ofertă politică solidă şi credibilă, cu un bazin de susţinere semnificativ şi în creştere.

Al treilea element priveşte PSD-ul. Faptul că ”marele partid” al social-democraţiei ablatizată de social şi scurtată de democraţie a căzut electoral, binişor sub scorul ”partenerului” de guvernare, încă nu ar fi fost chiar o nenorocire. Dar, că a căzut sub un nume oarecare de ”independent”, aceasta este o catastrofă. Şi, mai mult decît atît, este revelator pentru dinamica unui partid pentru care de miza jocurilor interne de putere dintre găşti şi grupuri de găşti a devenit, de multă vreme, mai importantă decît miza politică şi electorală. Un partid care, de dragul orgoliilor personale ale unor baronaşi de pripas cu veleităţi princiare îşi taie singur legătura cu electoratul şi îşi reduce sinucigaş credibilitatea politică. Dacă mă întrebaţi pe mine, adevăratul pierzător al acestor alegeri nu este USR-ul, ci PSD-ul. Iar, modul superficial în care ”viitorul fost” de la conducerea partidului a ”comentat” scorul electoral al candidatului PSD, arată fără urmă de îndoială că viitorul nu sună deloc bine. Pentru ei. Sigur, apă rece s-a găsit în grabă şi din belşug pentru ca actuala conducere pesedistă să facă un chef şi să cadă beată de bucurie sub mese: au cîştigat mai toate alegerile de primării, în vreo 17 circumscripţii rurale. WAW! Suntem tari, avem valoare, nimeni nu ne stă în cale!

În sfîrşit, cel de al patrulea element purtător de semnificaţie politică este ”personajul locului doi”. Un fel de jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop! O ”creaţie” mediatică care a vuvuzit cît a putut şi pe unde a putut colajul cacofonic al unui discurs ”suveranisto-anti-sistem”. Atît şi nimic mai mult! Nimic despre Bucureşti. Eşecul personal nu se pune, că nu contează. Eşecul mai important, însă, este cel al ”suveraniştilor” care au crezut că personajul ar putea să încalece valul de popularitate al ”candidatului prezidenţial care a cîştigat alegerile prezidenţiale pe care nu le-a mai cîştigat”, punînd astfel un steag victorios pe reduta ”sistemului”. N-a fost să fie! Călare pe calul leşinat, nu cel al lui Francoise Sagan, ci a lui Georgescu şi în buzunar cu ”menţiunea” pentru locul doi a lui Alexandrescu, viitorul acestei ”agitaţii politice” de inspiraţie şi de sorginte peremistă, rămîne mai degrabă confuz.

Dar mesajul electoratului? Mesajul celor 70% care nu au găsit motive suficiente pentru a face drumul pînă la secţia de votare? E adevărat, pe o vreme cîinoasă, dar totuşi 70%! Alegeri ca acestea nu mai au nimic de a face cu reprezentarea democratică. Sunt un simplu mijloc de a ”salva aparenţele” şi de a hrăni cu cîteva firimituri de pîine uscată iluzia costelivă numită ”Democraţie”. O nălucă în care majoritatea zdrobitoare a populaţiei crede tot mai puţin. Spre deloc!