Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că programa pentru examenele naţionale va trebui să fie adaptată specificului acestui an iar ştacheta "trebuie coborâtă inteligent", pentru că nu se poate ca elevii să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei, transmite Agerpres.
"Programa de examen este adaptată specificului acestui an. Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei. Deci această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent în acest an. Partea de adaptare a materiei de examen s-a făcut de către colective de specialişti, s-a evitat extragerea unei anumite porţiuni, ultimele două luni, ultimele cinci luni, şase luni, şi s-a încercat extragerea unor noţiuni care au fost considerate cu un grad de relevanţă mai scăzut", a declarat Sorin Cîmpeanu, într-o emisiune la Digi 24.
El s-a referit şi la programa de examene în general, care ar trebui adaptată pentru a ţine cont de nevoile de educaţie ale elevilor şi de intenţiile pe care le au în urmarea învăţământului universitar.
"Ar trebui să fie mult mai flexibilă această programă, pentru a putea fi adaptată aspiraţiilor fiecărui elev. (...) Să eliminăm această ipocrizie, cei care ştiu că vor da examen de admitere în universităţi din ţară sau din străinătate la anumite materii se vor concentra pe acele materii. Să îi lăsăm să atingă performanţa pe acele materii, adică să avem un curriculum mai flexibil, la asta lucrăm acum", a afirmat Sorin Cîmpeanu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.02.2021, 09:06)
Ati redus cumva orele si numarul lectiilor care trebuie predate astfel incat sa fie pe masura salarizarii din invatamant? Asta inseamna adaptare!
In comprataie cu ceilalti profesori, cei de romana si matematica sunt mai solicitati decat restul cadrelor didactice (atat prin presiunea pusa de parinti si inspectori cat si prin faptul ca au de pregatit si corectat suplimentar tezele, simularile, olimpiadele etc.). Cu toate astea, profesorul de romana si cel de matematica primeste acelasi salariu ca cel de muzica, sport, desen, educatie civica etc. De ce, daca lucreaza mai mult decat ceilalti?
In invatamant de ce nu se acorda spor de stres, spor de calculator ca in alte domenii mai cu seama ca in invatamant salariile sunt mai mici (si plafonate la sfarsitul anului trecut) decat in acele "alte domenii"?
Pentru unii bugetari sunt sporuri si salarii majorate iar pentru altii sunt doar pretentii si cerinte din partea statului.
Cand si cum veti rezolva aceste discrepante?