Documentaţia pentru contractele privind proiectarea şi execuţia tronsoanelor cuprinse între Leţcani şi Podul de la Ungheni a fost transmisă, miercuri, spre validare, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.
Conform sursei citate, cele trei tronsoane dintre Leţcani, Iaşi şi Ungheni au o lungime totală de 33 kilometri şi un cost estimat de peste 9 miliarde lei.
'Contractele pentru construcţia ultimelor trei tronsoane ale A8 (Autostrada Unirii) intră în procedură de licitaţie! Compania Naţională de Investiţii Rutiere a transmis astăzi la ANAP, spre validare, documentaţia pentru contractele privind proiectarea şi execuţia tronsoanelor cuprinse între Leţcani şi Podul de la Ungheni (33 km). Valoarea estimată pentru construcţia acestei secţiuni a A8 este de 9 miliarde lei (fără TVA).', a menţionat Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, tronsonul 3 (Leţcani-Iaşi) va avea o lungime de 17,7 km, iar pe traseu vor fi construite inclusiv 18 poduri şi pasaje, 6 tuneluri şi 2 noduri. Durata pentru proiectare şi execuţie este de 46 de luni.
Totodată, tronsonul 4 (Iaşi-Golăieşti) va avea o lungime de 12,7 km, iar contractul prevede şi construcţia a 12 pasaje, 2 tuneluri şi un nod. Durata contractuală maximă pentru proiectare şi execuţie este de 46 luni.
Pe de altă parte, tronsonul (Golăieşti-Pod peste Prut la Ungheni) va avea o lungime de 2,77 km şi va fi construit în 18 luni.
După validarea documentaţiei, va fi publicat în SEAP anunţul privind participarea la licitaţie, în cadrul căruia va fi stabilită şi data limită pentru depunerea ofertelor, a precizat Grindeanu.
Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu, a precizat, la rândul său, că au fost incluse mai multe modificări în documentaţia de atribuire pentru cele trei loturi.
'Pentru aceste trei loturi, după întâlnirile cu antreprenorii, am inclus mai multe modificări în documentaţia de atribuire. Concret, dacă se optează pentru constituirea garanţiei de bună execuţie prin reţineri succesive, CNIR a stabilit suma iniţială în procent de 0,5 % din valoarea contractului. De asemenea, termenul pentru pregătirea ofertelor va fi extins şi stabilit prin raportare la complexitatea proiectului. Totodată, potenţialii ofertanţi îşi vor putea asuma documentaţia de atribuire prin semnarea electronică sau printr-o declaraţie pe proprie răspundere. Nu în ultimul rând am decis să simplificăm prezentarea graficului de execuţie', a precizat directorul general al CNIR, citat într-un comunicat al companiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2025, 10:34)
cocina specialilor si a bugetarilor care traieste pe imprumuturi si pe un cost al vietii urias