S&P a retrogradat ratingurile mai multor bănci, între care Deutsche Bank şi Barclays

A.C.
Bănci-Asigurări / 10 iunie 2015

Standard&Poor's a retrogradat ratingurile mai multor bănci germane şi britanice, între care Deutsche Bank şi Barclays, considerând că sprijinul guvernamental pentru aceste instituţii financiare este incert, potrivit Reuters.

Agenţia de evaluare financiară a redus cu o treaptă calificativul Barclays la nivelul A cu perspectivă negativă, iar cel al Deutsche Bank la nivelul BBB cu perspectivă pozitivă.

Perspectiva ratingului Royal Bank of Scotland a fost redusă de la pozitivă la stabilă, iar cea a Commerzbank la negativă.

Deutsche Bank are probleme de imagine din cauza numeroaselor litigii în care este implicată. Directorii generali ai Deutsche Bank, Anshu Jain şi Juergen Fitschen, şi-au anunţat demisiile în această săptămână.

John Cryan, fost director financiar al băncii elveţiene UBS, în prezent membru în consiliul de supraveghere al Deutsche Bank, îl va înlocui pe Jain, care va demisiona la sfârşitul lunii iunie. Cryan va deveni singurul director general al Deutsche Bank atunci când Fitschen va renunţa la funcţie, în luna mai a anului viitor.

S&P a confirmat totodată ratingurile Lloyds Bank şi HSBC Bank, cu perspective stabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0799
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.6838

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb