TENIS - FED CUPAtacăm Rusia fără principalele "arme"
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 6 februarie 2020
Echipa de Fed Cup a ţării noastre se va prezenta la meciul cu Rusia, din Grupa Mondială, fără principalele jucătoare, în frunte cu numărul doi mondial, Simona Halep. Situaţia nu este una fericită pentru căpitanul nejucător al echipei, Florin Segărceanu. Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Mihaela Buzărnescu este accidentată, iar Sorana Cârstea a renunţat de mai mult timp să mai joace pentru echipa tricoloră.