Aproape două treimi (64%) dintre români deţin în prezent o poliţă de asigurare, dintre care peste jumătate (58%) au o poliţă RCA, 42% o asigurare de locuinţă, iar peste un sfert (28%) o asigurare de pensie privată, conform studiului cantitativ realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă în noiembrie pe un eşantion de 1.039 respondenţi.
Poliţa Casco nu se regăseşte printre priorităţile şoferilor, doar 14% dintre cei chestionaţi apelând la astfel de poliţe de asigurare, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
În privinţa poliţelor de tip Casco, 34% dintre proprietarii acestora au luat personal decizia de cumpărare, în timp ce 33% au luat această hotărâre împreună cu cineva. Pentru cele RCA, procentajul acestora este aproape dublu: 66%. La rândul lor, cei care au luat decizia de cumpărare a unei asigurări de tip RCA împreună cu o altă persoană se regăsesc în proporţie de 30%.
Ştefan Andrei, directorul de marketing al Exact Cercetare şi Consultanţă, a declarat: "Analizând întreaga piaţă a asigurărilor, se constată că, atunci când caută informaţii despre asigurări, principala sursă la care românii apelează este reprezentată de site-ul companiilor de asigurări (51%). Discuţiile cu agentul de asigurări se situează la o distanţă de 10 procente (41%), aceasta fiind urmată la mică distanţă de sfaturile primite de la cei apropiaţi (39%). Trebuie subliniat că articolele apărute în presă (atât scrisă, cât şi online) sunt mediile de informare care prezintă cel mai puţin interes în rândul celor care intenţionează să încheie o poliţă de asigurare (14%)".
Universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, rezidente în mediul urban. Volumul eşantionului a fost de 1.039 de subiecţi, care au răspuns la chestionarul Exact Cercetare şi Consultanţă, administrat via Internet. Respondenţii au fost selectaţi dintr-un panel de 43.000 de persoane.