Curtea Constituţională a decis joi că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.
În 20 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să trimită la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii senatorului PSD în procesul în care a contestată decizia Parchetului General de suspendare a anchetării şefului statului.
"Admite cererea formulată de petenta Firea Gabriela, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 312 alin.2 Cpp în măsura în care se aplică preşedintelui României. Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.312 alin.2 Cpp în măsură în care se aplică preşedintelui României, în raport cu prevederile art.1, art.16, art.84 şi art.72 din Constituţia României", se arată în decizia instanţei.
Pe 18 mai, Lucian Bolcaş, avocatul senatoarei PSD Gabriela Firea, a depus la Înalta Curte o plângere prin care contesta decizia Parchetului General de suspendare a anchetării preşedintelui Traian Băsescu pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
"Este o plângere procedurală împotriva soluţiei pronunţate de procurorul şef din cadrul Parchetului General privind menţinerea soluţiei de suspendare a plângerii făcute de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. Având în vedere că prim procurorul şef şi procurorul de caz au menţinut soluţia suspendării urmăririi penale invocând o imunitate pe care noi o contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", declara atunci Lucian Bolcaş.
Ca argumente, avocatul a invocat faptul că există o practică constantă a Curţii Constituţionale în a defini limitele imunităţii preşedintelui.
În opinia sa, protecţia de care se bucură preşedintele nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe şeful statului de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut într-o emisiune televizată.
În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece preşedintele se bucură de imunitate. Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestaţia sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.
1. suspendarea....
(mesaj trimis de mircea în data de 13.11.2014, 17:19)
observam de la inceput lipsa respectului fata de institutia prezidential din partea acestui avocat fascist.I
In plingerea sa se adreseaaza doamnei Firea cu doamna senator ia presedintelui cu "numitului Basescu Traian".Firati ai dracului de nenorociti.Ati ajuns ca impreuna cu Antenele sa mintiti si sa manipulati o lume intreaga.