Revolut a ajuns la 75 miliarde de dolari după noua rundă de finanţare

A.D.
Bănci-Asigurări / 24 noiembrie, 10:59

Revolut a ajuns la 75 miliarde de dolari după noua rundă de finanţare

Revolut a anunţat astăzi finalizarea vânzării de acţiuni, evaluând compania la 75 de miliarde de dolari, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.

Tranzacţia a fost condusă de Coatue, Greenoaks, Dragoneer, Fidelity Management & Research Company, cu participarea unui grup de investitori de talie mondială, inclusiv Andreessen Horowitz (cunoscut şi sub numele de a16z), Franklin Templeton şi T. Rowe Price Associates, Inc.

Această vânzare a inclus şi investiţii din partea NVentures, divizia de capital de risc a NVIDIA, consolidând colaborarea Revolut cu liderul global în tehnologie în domenii cheie, inclusiv inteligenţa artificială, conform comunicatului de presă.

Actualii angajaţi ai companiei au avut astfel posibilitatea de a vinde din acţiunile deţinute, în cadrul acestei noi tranzacţii. Revolut a realizat până acum cinci runde de vânzare care au vizat acţiuni deţinute de angajaţii săi, confirmând angajamentul său pe termen lung faţă de recompensarea participării salariaţilor la succesul companiei.

Evaluarea de 75 de miliarde de dolari este susţinută de evoluţia susţinută a companiei şi de o performanţă financiară solidă. Veniturile Revolut în 2024 au crescut cu 72%, ajungând la 4,0 miliarde de dolari, iar profitul înainte de impozitare a crescut cu 149%, ajungând la 1,4 miliarde de dolari. Acest parcurs a continuat şi în 2025, astfel că baza globală de clienţi retail a depăşit 65 de milioane, în timp ce Revolut Business a atins venituri anualizate de 1 miliard de dolari.

În 2025, Revolut a marcat, de asemenea, o serie de etape majore în expansiunea globală - obţinerea autorizaţiei bancare finale în Mexic, licenţa bancară în Columbia şi viitoarea lansare în India. Cu toate aceste realizări, compania a accelerat pe pieţele cheie, apropiindu-se tot mai mult de obiectivul de a construi prima bancă cu adevărat globală din lume.

Nik Storonsky, CEO şi cofondator al Revolut a declarat că: „Această etapă importantă oglindeşte progresul remarcabil pe care l-am făcut în ultimele 12 luni în concretizarea viziunii noastre de a construi prima bancă cu adevărat globală, deservind 100 de milioane de clienţi în 100 de ţări. Vreau să mulţumesc echipei noastre pentru perseverenţă şi energie şi pentru că a crezut că este posibil să construim un lider financiar şi tehnologic global din Europa”.

„Nivelul de interes al investitorilor şi noua noastră evaluare reflectă puterea modelului nostru de afaceri, care se bazează atât pe o creştere rapidă, cât şi pe o profitabilitate solidă. Suntem încântaţi să primim alături de noi această nouă serie de investitori de talie mondială şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu ei pentru dezvoltarea Revolut în viitor”, a adăugat Victor Stîngă, Chief Executive Officer (CFO) Revolut.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

“GALA BURSA 2025”
cristim.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4184
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4845
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7709
Gram de aur (XAU)Gram de aur573.6697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb