Tina R: Plan de reorganizare

F.A.
Companii / 20 octombrie 2011

Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Tina R Distribuţie, lucrează împreună cu societatea la planul de reorganizare, care ar putea fi depus până la finalul anului, în funcţie de definitivarea tabelului de creanţe şi rezolvarea posibilelor contestaţii, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Vasile Godîncă-Herlea, Senior Partner Casa de Insolvenţă Transilvania, a precizat: "Principalele măsuri care vor fi prevăzute în planul de reorganizare vor privi redresarea activităţii şi optimizarea costurilor prin închiderea magazinelor neprofitabile şi deschiderea altora noi, renegocierea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale etc. Totodată, principala sursă de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultată din continuarea activităţii societăţii. Însă, raportat la pasivul înscris la masa credală, pentru obţinerea veniturilor necesare achitării datoriilor societăţii vor putea fi identificate şi alte surse".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5389
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5819
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1375
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.3942

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb