TRAIAN HALALAI: "Sprijinul EximBank, exclusiv către susţinerea exportatorilor locali"

F.A.
Bănci-Asigurări / 4 decembrie 2013

Preşedintele EximBank, Traian Halalai, a declarat că, în ultimii trei ani, valoarea medie anuală a exporturilor susţinute de bancă a ajuns la 1,4 miliarde de lei, faţă de o medie anuală de 300 de milioane de lei în perioada 2006 - 2008, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Declaraţia oficialului a avut loc în cadrul Galei "Iniţiativele Economice Strategice 2013", în care EximBank a fost premiată pentru susţinerea exportatorilor româneşti.

Domnia sa a explicat: "EximBank a făcut progrese evidente în direcţia susţinerii exportatorilor şi vă pot spune că, în ultimii trei ani, valoarea medie anuală a exporturilor susţinute de bancă a ajuns la 1,4 miliarde de lei, faţă de o medie anuală de 300 de milioane de lei în perioada 2006 - 2008. La prima vedere, poate suma nu pare a fi semnificativă, însă cred că este important de reţinut faptul că sprijinul EximBank a mers exclusiv către susţinerea exportatorilor locali. Pentru că ştim cu toţii, peste 70% din exportul României este realizat de companii cu capital majoritar străin, care sunt susţinute financiar de companiile-mamă şi care nu apelează la produse de finanţare sau garantare locale".

Totodată, preşedintele Eximbank a dorit să îi asigure pe exportatori că instituţia pe care o conduce deţine resursele necesare pentru o susţinere accelerată a acestui segment important pentru economia românească.

Gala "Iniţiativele Economice Strategice 2013" a reunit peste 200 de personalităţi, printre care manageri, antreprenori, investitori, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice şi ai vieţii culturale.

EximBank a înregistrat, în primele şase luni ale acestui an, un profit brut de aproape 30 milioane lei, dublu faţă de nivelul corespunzător întregului an 2012, pe fondul creşterii veniturilor bancare cu aproape 5% faţă de perioada similară a anului trecut şi a reducerii cheltuielilor operaţionale cu 15%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb