Transgaz inaugurează primul obiectiv de investiţii de pe traseul BRUA

D.D.
Companii /

Transgaz inaugurează primul obiectiv de investiţii de pe traseul BRUA

Transgaz a anunţat, luni, că a inaugurat staţia de comprimare gaze naturale Jupa, parte din proiectul BRUA. Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz Caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Proiectul asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în/din direcţia Bulgaria, şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în/din direcţia Ungaria.

"BRUA este în grafic, aşa cum am spus de fiecare dată, iar în perioada următoare vom continua să inaugurăm noi obiective de investiţii din cadrul acestui proiect. Mulţumesc tuturor angajaţilor Transgaz, precum şi tuturor contractorilor, pentru efortul depus. Pe lângă BRUA, Transgaz gestionează, simultan, alte proiecte majore de investiţii, precum cele care permit dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale astfel încât fiecare comunitate locală să aibă acces la gaze, dar şi gazoductul Ungheni-Chişinău, care va duce la creşterea gradului de securitate energetică regională şi va oferi o nouă perspectivă economică şi energetică Republicii Moldova", a spus directorul general al Trangaz, Ion Sterian.

Proiectul BRUA Faza 1 constă în realizarea mai multor obiective, precum o conductă între Podişor - Recaş în lungime de 479 km şi 3 staţii de comprimare gaze naturale (STC Podişor, STC Bibeşti şi STC Jupa), fiecare staţie fiind echipată cu două agregate de comprimare.

Proiectul asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Bulgaria, şi 4,4 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Ungaria.

Scopul staţiei de la Jupa este comprimarea gazelor din conductele magistrale la care este conectată, în vederea compensării pierderilor de presiune care sunt inerente procesului de transport al gazelor naturale. Staţia este bidirecţională; ea poate comprima gaze atât din direcţia Bibeşti către direcţia Ungaria, cât şi din direcţia Ungaria către direcţia Bibeşti.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu este pentru români. Ar trebui că 80 % din gospodării să fie racordate la rețeaua de gaz

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. CORECT, POATE ȘI MAI MULTE. NU S-AR MAI TĂIA ATÂȚIA ARBORI.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS