Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit marţi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a doua oară în două zile, în cadrul unei întrevederi de 90 de minute la Casa Albă, deşi nu au fost oferite detalii cu privire la această nouă întâlnire între cei doi lideri, relatează miercuri dpa şi Reuters, de la care transmitem informaţiile următoare.
Netanyahu a declarat miercuri că întâlnirea sa cu preşedintele Trump s-a concentrat pe eforturile de eliberare a ostaticilor reţinuţi în Fâşia Gaza şi a subliniat hotărârea sa de a 'elimina' capacităţile militare şi de guvernare ale Hamas.
Netanyahu a adăugat că în cadrul întrevederii au fost discutate şi consecinţele şi posibilităţile 'marii victorii obţinute asupra Iranului'. Aceasta este cea de-a treia vizită a liderului israelian în SUA de la începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump, pe 20 ianuarie.
Înainte de întâlnirea dintre cei doi lideri, la care a participat şi vicepreşedintele american JD Vance, Trump a declarat că atât el, cât şi Netanyahu îşi doresc un acord de armistiţiu pentru Fâşia Gaza şi şi-a exprimat convingerea că şi gruparea islamistă palestiniană Hamas vrea acelaşi lucru.
Înainte de întrevedere, o delegaţie din Qatar a sosit la Casa Albă pentru discuţii timp de mai multe ore cu înalţi oficiali, potrivit site-ului de ştiri american Axios. Qatarul, alături de Statele Unite şi Egipt, serveşte drept mediator între Israel şi Hamas.
Emisarul preşedintelui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat că administraţia americană speră să se ajungă la un acord pentru stabilirea unui armistiţiu de 60 de zile în Fâşia Gaza până la sfârşitul săptămânii.
Cu toate acestea, Times of Israel a citat un raport al presei arabe care afirma că o nouă rundă de discuţii în capitala Qatarului, Doha, a înregistrat puţine progrese. Raportul a adăugat că Witkoff şi-a amânat călătoria planificată la Doha, sugerând că acesta este un semn că un acord nu este încă gata.
1. Valoare zero pentru orice declaratii de presa la a
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 11:42)
Atit timp cat politica de comunicare a regimului Netaniahu este ca sa induca confusze ,sa nu existe delimitare intre adevar si minciuna privind faptele petrecute si nici un fel de posibila indicatie privind actiunile viitoare ale regimului lui militar autoritar ,tot ce apare in presa nu are valoare de intrebuintare . Din pacate la Trump mandat 2 vedem ca se inspira din malfezanta evreiasca si a inceput sa semene si el confusie ,dicordie si dispretul pentru cei cu care negociaza !