UE păstrează obiectivul climatic, dar introduce "flexibilităţi” pentru a convinge statele sceptice

Comisia Europeană a anunţat că menţine obiectivul ambiţios de reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2040, comparativ cu nivelurile din 1990, dar introduce o serie de „flexibilităţi” pentru a acomoda opoziţia unor state membre şi a facilita adoptarea planului. Iniţiativa vine în contextul în care Europa traversează o perioadă de temperaturi extreme, accentuând urgenţa măsurilor climatice. „Avem nevoie de pragmatism”, a declarat comisarul european pentru climă, Wopke Hoekstra, subliniind că discuţiile între cele 27 de state membre sunt „sensibile din punct de vedere politic”.

• Credite de carbon internaţionale şi compromisuri

Una dintre concesiile importante introduse de Comisie este posibilitatea ca, începând cu 2036, statele membre să poată achiziţiona credite de carbon internaţionale - într-o proporţie de maximum 3% - pentru a finanţa proiecte de mediu în afara Uniunii Europene. Această măsură este criticată de organizaţiile de mediu, care avertizează că ar putea dilua impactul real al reducerii emisiilor. „Un procent de 3% nu este neglijabil - sunt sume considerabile care vor fi cheltuite în afară, în loc să finanţeze tranziţia internă”, a atras atenţia Neil Makaroff, expert în politici climatice de la think-tank-ul Strategic Perspectives. Cu toate acestea, menţinerea obiectivului de 90% este văzută ca un succes politic important, în special în perspectiva atingerii neutralităţii climatice până în 2050 - angajament-cheie al Uniunii.

• O etapă decisivă pentru industria europeană

Obiectivul pentru 2040 este esenţial pentru transformările majore pe care le presupune tranziţia verde: electrificarea transportului, eliminarea treptată a combustibililor fosili, eficientizarea energetică a clădirilor şi modernizarea industriei. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat angajamentul UE: „Ne menţinem ferm angajamentul de a decarboniza economia europeană până în 2050”.

• Un calendar strâns şi un consens dificil

Comisia urmează să prezinte propunerea miniştrilor Mediului în cadrul unei reuniuni informale programate pentru 10-11 iulie, înainte de un posibil vot oficial pe 18 septembrie. Ulterior, textul va ajunge în Parlamentul European, unde sprijinul Partidului Popular European (PPE) va fi decisiv pentru adoptarea finală. Pentru a atrage susţinerea statelor reticente, Comisia propune măsuri de sprijin pentru industriile care captează şi stochează CO₂, precum şi posibilitatea de compensare între sectoarele poluante şi cele eficiente. UE speră ca obiectivul climatic pentru 2040 să fie adoptat înaintea conferinţei globale COP30, programată în noiembrie la Belem, Brazilia.

• Uniunea, tot mai divizată în privinţa climei

Obiectivul nu este susţinut uniform de toate statele membre. Ungaria şi Cehia se opun deschis nivelului de ambiţie, invocând protejarea industriei grele. Italia susţine o reducere mai modestă, de 80-85% până în 2040. Pe de altă parte, ţări precum Spania şi Danemarca sprijină ferm Comisia, în timp ce Germania - prin noul guvern condus de Friedrich Merz - a influenţat forma finală a propunerii, impunând introducerea unor „flexibilităţi” în conformitate cu acordul de coaliţie. Franţa are o poziţie mai nuanţată. Preşedintele Emmanuel Macron nu se opune procentului de 90%, dar cere o recunoaştere mai fermă a rolului energiei nucleare şi a principiului de „neutralitate tehnologică”, elemente pe care Comisia le-a inclus în propunerea sa.

• O miză globală, o responsabilitate europeană

În perspectiva COP30, Comisia încearcă să îşi menţină poziţia de lider global în materie de acţiune climatică. Însă timpul este scurt, iar constrângerile politice interne sunt tot mai evidente. „Să nu ne impunem prea multe constrângeri. Dacă avem un acord până la COP30, excelent. Dacă durează mai mult, trebuie să acceptăm”, a declarat Macron, sugerând că realistul trebuie să primeze în faţa ambiţiei. Până la adoptarea finală, negocierile se anunţă intense şi deloc uşoare într-o Europă polarizată politic, dar presată de urgenţele climatice care nu mai pot fi ignorate.