UNICREDIT BANK:  "Zero comision de subscriere pentru fondul Pioneer STABILO"

Alexandra Cismaru
Bănci-Asigurări / 20 martie 2017

UniCredit Bank

UniCredit Bank

UniCredit Bank, una dintre principalele instituţii financiare din România, anunţă eliminarea comisionului de subscriere perceput în momentul realizării unei investiţii în fondul Pioneer STABILO prin intermediul băncii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În comunicat se arată: "Pioneer STABILO este un fond de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix care se adresează cu precădere investitorilor cu un profil conservator, ce urmăresc conservarea capitalului investit în condiţiile unei volatilităţi reduse a valorii unităţii de fond. Eliminarea comisionului de subscriere este aplicabilă în conformitate cu prevederile Prospectului de Emisiune al Fondului şi este valabilă pentru toate investiţiile în fondul Pioneer STABILO efectuate până la data de 29 septembrie 2017. Oferta permite inclusiv clienţilor UniCredit Bank care deţin un Plan de Investiţii RITM în fondul Pioneer STABILO să îşi rezilieze actualul plan şi să contracteze un nou plan de investiţii în acest fond, beneficiind astfel de comisionul zero de subscriere".

Septimiu Postelnicu, şeful diviziei de Retail în cadrul UniCredit Bank a declarat: "Eliminarea comisionului de subscriere este doar una dintre modalităţile prin care încercăm să le facem viaţa mai uşoară clienţilor noştri. Pentru clienţii interesaţi să realizeze investiţii în unităţi de fond, această ofertă asigură mai multă mobilitate pentru portofoliul lor la un cost cât mai redus. În plus, pentru ei există şi o serie de soluţii simple şi rapide de management al investiţiilor, precum posibilitatea de a vizualiza soldul investiţiilor prin intermediul Online şi Mobile B@anking".

Potrivit comunicatului UniCredit Bank pune la dispoziţia clienţilor săi şi o gamă variată de fonduri mutuale, care oferă posibilitatea de a investi în instrumente financiare cu expunere locală şi internaţională, precum: subscriere individuală, plan de Investiţii RITM şi investiţie DUET.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb