Vânzările din comerţul cu amănuntul, în consolidare în luna decembrie

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 05 februarie

Vânzările din comerţul cu amănuntul, în consolidare în luna decembrie

Volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul, barometrul pentru consumul privat (principala componentă a PIB), a continuat să crească pentru a patra lună la rând în decembrie, cu un ritm lunar însă în decelerare de 0,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Singura componentă care a înregistrat scădere în decembrie este volumul vânzărilor de mărfuri nealimentare, care se regăsesc totuşi peste nivelul pre-pandemie (vezi grafic).

Statisticile comunicate de INS arată o liniştire a apetitului de consum în ultimele două luni din 2020 la nivelul populaţiei, evoluţie influenţată cel mai probabil de persistenţa pandemiei. Potrivit INS, cheltuielile consumatorilor cu pe produsele nealimentare au marcat o scădere lunară de 2,5% în ultima lună din 2020.

Totodată, vânzările de bunuri alimentare, băuturi şi tutun - cele mai reziliente în faza iniţială a crizei Covid, având în vedere natura crizei - au urcat cu o dinamică lunară de 0,6% în decembrie. În acelaşi timp, vânzările de carburanţi în benzinării au urcat puternic cu 6% lună/lună în decembrie pe fondul perioadei sărbătorilor de iarnă în care mobilitatea creşte, evoluţie ce continuă tendinţa din ultimele trei luni.

Totuşi, pe totalul celor 12 luni din 2020, vânzările de carburanţi în benzinării sunt cu 8% mai mici faţă de 2019.

De asemenea tot anul pandemic 2020, volumul total al vânzărilor din comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,2% an/an. Aceasta este cea mai slabă evoluţie din 2013 încoace, potrivit lui Andrei Rădulescu, directorul de analiză macro de la Banca Transilvania. În 2019 faţă de 2018 vânzările cu amănuntul au urcat cu 7,2%.

De asemenea pe totalul lui 2020 comparativ cu 2019, vânzările de alimente, băuturi şi tutun şi vânzările de produse nealimentare sunt mai mari cu 5%, respectiv 5,6%.

"Statisticile indică consolidarea dinamicii anuale a vânzărilor din comerţul cu amănuntul în ultima lună din 2020, dat fiind că persistenţa pandemiei a fost contrabalansată de implementarea unui mix relaxat fără precedent de politici economice. Pe de altă parte, comerţul cu amănuntul a evoluat sub ritmul potenţial pentru a opta lună la rând în decembrie, expresie a tranziţiei spre un nou ciclu economic după incidenţa pandemiei coronavirus. Per ansamblu, se confirmă scenariul relansării în V", comentează datele Rădulescu.

De notat că încrederea operatorilor din retail a crescut în luna ianuarie, conform indicatorului corespunzător al Comisiei Europene (ESI), cu 1,3 puncte, de la -1,3 puncte la 0,0 puncte. Acesta este cel mai ridicat nivel din martie încoace. În noiembrie încrederea operatorilor din retail a crescut cu 1,0 puncte, de la -2,3 la -1,3 puncte. Luna ianuarie este totuşi, la nivel istoric, o lună slabă în materie de activitate economică.

În minuta şedinţei de politică monetară a BNR din 15 ianuarie se arată că membrii Consiliului de Administraţie al băncii centrale "au convenit că pe ansamblul trimestrelor IV 2020 şi I 2021 este probabilă o recuperare a contracţiei economice similară ca dimensiune celei previzionate în noiembrie 2020, însă într-o distribuţie trimestrială diferită, în condiţiile unei redresări neîntrerupte a activităţii economice de-a lungul perioadei - marginală în primul interval, faţă de întreruperea sau contracţia uşoară previzionate anterior, şi relativ dinamică în primele trei luni din 2021, dar vizibil încetinită în raport cu prognoza precedentă". Potrivit minutei şedinţei BNR, redresarea economică din trimestrul al patrulea 2020, mult încetinită faţă de cea din trimestrul al treilea, "îşi accentuează caracterul inegal din perspectivă structurală".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Mafioti astia de la ins vin cu grafice doar pe ascendent!

    semnat comenturi "cretine" 

    1. Ai rubrica pentru semnatura. Acolo unde scrie Nume, tu scrii "Cretin" (fara ghilimele) si gata.

      numele e nume

      comenturile sunt comenturi! 

      da bine ca te-ai prins ca eu vad viata mai bine ca tine chiar totul este ROZI BONBON

      semnat

      un cretin ca tine  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro