Varoufakis: "Grecia nu are nevoie de un nou acord de finanţare"

Alexandru Costea
Internaţional / 8 martie 2015

Grecia nu va avea nevoie să încheie un al treilea acord de finanţare cu Uniunea Europeană, a declarat ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, citat de Wall Street Journal, potrivit Mediafax.

"Nu cred că va fi necesar un nou împrumut. Nu vom mai apela la un mecanism de finanţare în schimbul aplicării unui program de reforme. Propunerea noastră către partenerii europeni reprezintă un proiect de a reda Greciei oportunitatea să crească şi să elimine criza umanitară", a spus Varoufakis într-un interviu pentru publicaţia italiană Corriere della Sera.

Ministrul spaniol al Finanţelor, Luis de Guindos, a declarat săptămâna trecută că oficiali ai Uniunii Europene şi ai Greciei negociază un al treilea program de salvare a statului elen, care va fi în valoare de 30-50 de miliarde de euro, în condiţii similare cu cele în care au fost acordate primele două împrumuturi.

Potrivit acestuia, este improbabil ca Grecia să poată reveni pe pieţele de capital în luna iunie, când expiră actualul program de bailout, aşa că probabil va avea nevoie de un nou sprijin din partea partenerilor europeni pentru a se putea finanţa.

Vineri, guvernul de la Atena a transmis UE o listă de şapte măsuri principale pe care Grecia intenţionează să le aplice pentru ca partenerii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă din împrumutul acordat ţării.

Varoufakis a spus ieri că este optimist cu privire la noua rundă de discuţii dintre miniştrii Finanţelor din zona euro, care va avea loc luni la Bruxelles, dar nu a exclus alegeri anticipate în Grecia sau un referendum pe tema rămânerii în zona euro în situaţia în care propunerile nu sunt acceptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb