Vascar, unul dintre principalii producători români din industria cărnii, anunţă trecerea la ambalaje 100% reciclabile pentru întreaga gamă de ciorbe la pungă Moldova în Bucate. Primele produse cu noul ambalaj ajung la raft în luna iunie, după un proces de implementare finalizat în doar 90 de zile şi realizat fără investiţii suplimentare de capital, prin utilizarea infrastructurii existente, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Decizia face parte din strategia companiei de consolidare a competitivităţii pe pieţele externe. Vascar exportă în prezent în Europa şi Africa, iar managementul companiei consideră că sustenabilitatea ambalajelor va deveni, în următorii ani, un criteriu esenţial atât pentru retaileri, cât şi pentru consumatori.
Prin această iniţiativă, Vascar se poziţionează cu aproape patru ani înaintea termenului impus de Regulamentul European privind Ambalajele şi Deşeurile de Ambalaje (PPWR), care prevede ca toate ambalajele introduse pe piaţa Uniunii Europene să fie reciclabile până la 1 ianuarie 2030.
„Pentru noi, sustenabilitatea nu mai este un proiect separat, ci o condiţie pentru dezvoltarea pe termen lung. Exportăm deja în Europa şi Africa, iar în multe dintre aceste pieţe caracteristicile ambalajului au devenit la fel de importante ca produsul în sine. În următorii ani, conformitatea cu standardele de reciclare nu va mai reprezenta un avantaj competitiv, ci o condiţie de acces pe piaţă. De aceea am ales să facem acest pas acum, cu aproape patru ani înainte de termenul impus la nivel european. Obiectivul nostru este ca Vascar să fie nu doar un producător român puternic, ci o companie relevantă la nivel european, capabilă să concureze prin calitate, inovaţie şi responsabilitate”, declară Vlad Ciuburciu, Director General Vascar.
Noul ambalaj utilizează o tehnologie de ambalare flexibilă de ultimă generaţie, certificată independent şi compatibilă cu fluxul european de reciclare a polietilenei. Materialul utilizat respectă standardele europene de design pentru reciclare şi cerinţele ISO 14021 privind declaraţiile de mediu.
În prezent, 92% dintre ambalajele utilizate de Vascar sunt reciclabile.
Sustenabilitatea devine un criteriu de diferenţiere între produse cu gust şi preţ comparabile
Pe măsură ce consumatorii devin mai atenţi la impactul produselor pe care le aleg, sustenabilitatea începe să joace un rol tot mai important în decizia de cumpărare. Potrivit unui studiu iVox-Upfield, sustenabilitatea se află între primele criterii luate în considerare de consumatori la alegerea produselor alimentare, după brand, preţ şi gust.
În acelaşi timp, raportul McKinsey & EuroCommerce 2026 arată că românii au cea mai ridicată intenţie netă din Europa de a cumpăra produse fresh premium şi cea mai mare disponibilitate de a plăti mai mult pentru produse percepute ca fiind mai sănătoase, ceea ce indică o maturizare a comportamentului de consum şi o atenţie crescută pentru valoarea adăugată a produselor.
Vascar estimează o creştere de peste 250% a pieţei de ready meals în următorul deceniu
În 2025, piaţa de ready meals din România a fost estimată la aproximativ 600 milioane de euro, de aproape patru ori mai mare comparativ cu nivelul din urmă cu un deceniu. Potrivit datelor NielsenIQ, categoria a înregistrat anul trecut o creştere de 9,9% în valoare şi 7,1% în volum. 43% dintre români consumă produse semipreparate cel puţin o dată pe săptămână.
Pe fondul schimbărilor de stil de viaţă şi al orientării consumatorilor către soluţii alimentare convenabile, managementul Vascar estimează că piaţa locală de ready meals va creşte cu peste 250% în următorii zece ani.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2026, 11:34)
numai sa nu le vina ideea sa facă și ciorbele reciclabile cu atâta avânt.