VIDEOCONFERINŢA BURSA - SĂNĂTATE ŞI FARMA / ALINA VALENTINA DOBREA, MANAGER SCJU GALAŢI:"Din spital de linia a treia am devenit spital de linia întâi în privinţa Covid-19"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate /

Alina Valentina Dobrea

Alina Valentina Dobrea

Perioada dificilă a pandemiei a trecut fără ca vreunul dintre angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf Apostol Andrei" din Galaţi să fie infectat cu noul coronavirus, chiar dacă unittatea medicală a fost în prima linie a luptei împotriva Covid-19, a afirmat Alina Valentina Dobrea, managerul instituţiei respective.

Domnia sa a arătat că, de un an şi jumătate, spitalul este într-un proces intens de modernizare, fiind derulate lucrări de consolidare, eficientizare energetică, extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe, extindere a ambulatoriului de specialitate şi de construire a prosecturii Anatomie Patologică.

Managerul Alina Valentina Dobrea a spus: "Având în vedere lucrările de extindere ale UPU, am fost nevoiţi sa obturăm două căi de acces şi a venit pandemia peste noi. La nivelul unităţii am luat decizia solicitării ISU Galaţi în vederea montării a patru corturi de triaj pentru a crea astfel circuitele epidemiologice necesare. La intrarea în serviciul UPU şi în dreptul celor patru corturi am montat tunelul de dezinfecţie. Am amenajat sectia de ATI Covid pentru urgenţele medico-chirurgicale, secţie cu nouă paturi suplimentar faţă de secţia ATI a spitalului care are 45 de paturi. În acel moment, am constatat că la nivelul judeţului Galaţi eram singurul spital cu ATI Covid. Şi aşa, din spital de linia a treia am devenit spital de linia întâi şi am fost nevoiţi să primim bolnavi critici din alte spitale".

Primul caz de Covid-19 înregistrat la Spitalul Judeţean Galaţi a fost în 28 martie, la ora 24. De atunci şi până acum, personalul medical al spitalului a tratat 62 de pacienţi în Secţia ATI Covid şi a efectuat 4568 de teste cu cele două aparate PCR din dotare.

"Am amenajat la etajul unul o zonă tampon, unde am internat în vederea testării 1230 de pacienti, dintre care 52 au fost confirmaţi cu Covid. Această zonă tampon a fost creată deoarece în cele patru corturi nu erau cele mai bune condiţii de staţionare şi tratare a pacienţilor, până la transferul lor în spital. Până la sfârşitul acestei luni, vrem să mutăm zona tampon din spital în ambulatoriul de specialitate, pentru ca secţiile din spital să îşi reia activitatea la capacitate maximă. Până acum, nu am avut personal medical infectat cu noul coronavirus, datorită existenţei echipamentelor de protecţie şi a circuitelor medicale", a arătat managerul Alina Valentina Dobrea.

Domnia sa a precizat că în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi există cel mai modern centru de radioterapie din sud-estul ţării dotat cu un accelerator performant, în care în ultimele trei luni au fost trataţi pacienţi oncologici din mai multe judeţe adiacente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie