VIDEOCONFERINŢA BURSA - SĂNĂTATE ŞI FARMA / ATTILA LASZLO, PREŞEDINTELE COMISIEI SENATORIALE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ: "Trebuie să regândim strategia de sănătate a ţării pentru perioada 2021-2027"

G.M.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 17 iunie 2020

Attila Laszlo, preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului

Attila Laszlo, preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului

Avem nevoie de o nouă strategie de sănătate pe termen lung, în care accentul să fie pus pe debirocratizare şi pe eficientizarea activităţii instituţiilor publice din acest domeniu, a arătat Attila Laszlo, preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului.

Attila Laszlo a precizat: "Această perioadă de pandemie a demonstrat care sunt instituţiile de care avem nevoie precum şi cele fără de care putem trăi. Din păcate, printre acestea din urmă se numără şi câteva din domeniul medical. Salut decizia prin care s-au transferat anumite autorizări către Institutul Cantacuzino, dar trebuie schimbări la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu privire la creşterea operativităţii, la scurtarea timpului de luare a deciziilor. Este timpul să discutăm deschis această problemă. Nu pot să accept acele situaţii când unii solicitau dosare de sute sau mii de pagini pentru autorizarea unui material pe care nu îl aveai şi trebuia să iei o decizie".

Domnia sa a arătat că în timpul pandemiei s-a dovedit importanţa unor categorii profesionale şi oamenii şi-au dat seama că "fără medici, asistente, şoferi şi vânzători nu prea merge societatea".

În privinţa combaterii răspândirii pandemiei, preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului a menţionat colaborarea existentă între cetăţeni şi toţi factorii de decizie, inclusiv autorităţile locale.

"Unii au făcut-o mai bine, alţii mai prost, în funcţie de posibilităţi, dar este important să continuăm pe acest drum, deoarece administrarea unei societăţi sau localităţi trebuie să aibă în vedere şi starea de sănătate a populaţiei pe care o administrezi", a spus senatorul Attila Laszlo.

El a criticat faptul că în ultimele trei luni pacienţii bolnavi de diabet, cancer şi de alte boli importante au fost împiedicaţi să se trateze în spitalele clasice care au fost transformate în spitale suport în lupta anti-Covid 19.

"Dacă centrele mari s-au descurcat uşor, am constatat că bolnavii oncologici nu au beneficiat de servicii de specialitate în zonelor din apropierea centrelor universitare. Există lacune legislative în acest domeniu şi este necesar să le acoperim în scurt timp", a arătat preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică din cadrul Senatului.

Attila Laszlo s-a declarat nemulţumit că, după data de 13 martie, deciziile luate de politicieni nu au avut la bază opinia fundamentată a specialiştilor din domeniul medical.

Domnia sa a spus: "Până în 13 martie, deciziile administrative au fost fundamentate de către specialişti. Din discuţiile purtate cu specialiştii, analizam greşelile făcute de alţii şi am încercat să le evităm. Din 13 martie, a intervenit politicul, iar măsurile care au fost anunţate au fost discutabile din punctul de vedere al specialiştilor. Unii se ocupau cu dizolvarea Parlamentului, cu declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, deşi din 21 ianuarie semnalul cu privire la noul coronaviru a fost tras şi la noi. Cu toate acestea, am lăsat pe ultima clipă rezolvarea problemelor urgente. De aceea, cred că gestionarea unei pandemii, a unei situaţii medicale este de datoria medicilor. Tot ce vedeţi în ultima perioadă are un mare semn de întrebare privind corectitudinea şi oportunitatea, deoarece nu au fost consultaţi în prealabil specialiştii".

Attila Laszlo a reiterat că este nevoie de regândirea strategiei de sănătate a României pentru perioada 2021-2027, deoarece tot ce s-a întâmplat în ultimele trei luni a demonstrat că trebuie iniţiate negocieri care să aibă acest scop. Preşedintele Comisiei pentru Sănătate Publică din cadrul Senatului susţine că este nevoie de construirea unei infrastructuri moderne în domeniul sănătăţii, în domeniul medical, care

care să stea în stand-by şi să fie folosită în situaţii de urgenţă. În opinia lui Attila Laszlo, acest lucru va anula suspendarea activităţii altor instituţii medicale şi nu va mai periclita accesul la tratament al pacienţilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ideea e ca sclavii au platit si platesc in continuare asigurari de sanatate din bani reali.. nu e corect sa-i "tratezi" in spatii virtuale sau sa le inchizi usa spitalului in nas. Inteleg ca de sfaturi, batai pe umar si un ceai cald cu lamaie cam toata lumea are nevoie.. dar nu asta inseamna un sistem de sanatate care inghite anual sume uriase.

    ati facut totul sa nu mai ramana nimic!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb