Vînzările "Aerostar" au crescut în acest an cu 10%

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 30 iunie 2004

Vînzările la SC Aerostar Bacău au crescut în 2004 cu 10 la sută comparativ cu perioada similară din anul precedent. Principalele pieţe de desfacere sunt Croaţia, India, Franţa, Egipt, Israel, SUA, Germania. Firma este profilată, în special, pe producţia şi asigurarea mentenanţei în domeniul aviaţiei, fabricarea de tehnică militară sau de protecţie contra focului.

"Aerostar" Bacău va trece foarte curînd la realizarea avionului "Optica", certificat în Anglia, pentru care s-a semnat contractul de transfer de fabricaţie la Bacău, a declarat, citat de Rompres, preşedintele-director general al firmei, Grigore Filip.

Avionul este destinat în special unor măsuri de supraveghere civilă a unor zone de culturi agricole, afectate de calamităţi naturale sau de mediu, dar şi în scopuri turistice, datorită imaginii panoramice permisă de structura din faţă a acestui inedit apărat de zbor, ce include o cupolă transparentă asemănătoare celei a elicopterelor tip "Alouette".

"Optica" va putea fi achiziţionat la preţul de aproximativ 250.000 de dolari. Un alt proiect pentru acest an vizează construirea avionului-şcoală "Spring", pentru două persoane, certificat în Anglia, şi începerea activităţii de mentenanţă (întreţinere şi reparaţii) pentru avioanele de pasageri Boeing, în colaborare tot cu o firmă engleză.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb