Zelenski cere implicarea Uniunii Europene în negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia

I.S.
Internaţional / 7 august, 17:11

Zelenski cere implicarea Uniunii Europene în negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că Uniunea Europeană nu poate fi marginalizată în negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, mediate de Statele Unite. Declaraţia sa vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat intenţia de a organiza o întâlnire directă cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, urmată de o reuniune trilaterală cu Zelenski.

„Războiul are loc în Europa, iar Ucraina este parte integrantă a Europei - suntem în plin proces de aderare la UE. Prin urmare, Europa trebuie să fie implicată în aceste procese”, a afirmat Zelenski, după o convorbire telefonică cu cancelarul german Friedrich Merz, citat de publicaţia POLITICO.

Totuşi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a participat la discuţiile telefonice de miercuri dintre Trump, Zelenski şi câţiva lideri europeni, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei. Ea a fost, însă, informată ulterior de către alţi lideri ai UE.

Kremlinul a confirmat, la rândul său, că pregătirile pentru o întâlnire între Trump şi Putin sunt în desfăşurare şi că aceasta ar putea avea loc în „zilele următoare”.

În acelaşi timp, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că, după consultările purtate de trimisul special Steve Witkoff cu preşedintele rus, Washingtonul are o imagine mai clară asupra condiţiilor în care Moscova ar putea accepta încetarea războiului. Următorul pas, spune Rubio, este identificarea unui punct comun între cerinţele Rusiei, ale Ucrainei şi ale aliaţilor europeni: „Dacă putem reduce diferenţele dintre poziţiile celor două părţi, există şanse reale pentru o întâlnire între Trump, Putin şi Zelenski care să ducă la încheierea conflictului”.

Aceste iniţiative diplomatice au loc în contextul în care SUA au sporit presiunea asupra Rusiei, inclusiv prin aplicarea unei taxe suplimentare de 25% pentru India, ca reacţie la importurile de petrol rusesc. Se aşteaptă, de asemenea, ca Trump să anunţe vineri noi sancţiuni dure, deşi există informaţii neconfirmate potrivit cărora Putin i-ar fi oferit un armistiţiu limitat pentru a amâna aceste măsuri.

Într-un discurs televizat, Zelenski a afirmat că „presiunea dă roade”, menţionând că Rusia pare mai deschisă ideii unui armistiţiu. Cu toate acestea, el a atras atenţia că este esenţial „să nu fim înşelaţi de detalii, nici noi, nici Statele Unite”.

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat dorinţa de a-şi alinia poziţia cu liderii europeni înainte de eventualele întâlniri la nivel înalt şi a subliniat că „Ucraina nu se teme de dialog” şi aşteaptă aceeaşi deschidere şi din partea Rusiei.

„Este timpul să punem capăt acestui război. Le mulţumesc tuturor celor care ne sprijină”, a transmis Volodimir Zelenski.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3897
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8110
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb