Paradoxul electricităţii din Germania: capacitatea instalată creşte, producţia scade

Tranziţia energetică din Germania (Energiewende) a fost prezentată ca o poveste de succes la nivel global în ultimele două decenii.

De la începutul mileniului, capacitatea instalată de producţie a energiei electrice din Germania a crescut cu 143% în urma investiţiilor masive în parcuri eoliene şi solare. Cu toate acestea, o analiză extinsă a datelor dezvăluie un paradox îngrijorător, care ameninţă chiar baza industrială a naţiunii. În timp ce capacitatea a crescut accelerat, producţia internă de energie electrică a scăzut cu circa 10% în aceeaşi perioadă.

Divergenţa dintre capacitatea instalată şi producţie s-a accentuat mai ales din 2018, când s-a înregistrat maximul istoric al producţiei de electricitate (vezi graficul 1).

Conform datelor de la Eurelectric, capacitatea instalată a crescut cu aproape 30% din 2018 până la sfârşitul anului trecut şi a ajuns la circa 283 GW, în condiţiile în care capacitatea instalată în surse regenerabile a crescut cu 64,5%, pe fondul unei creşteri de 74,5% a capacităţilor instalate în centrale solare şi eoliene. În aceeaşi perioadă, producţia de electricitate a scăzut cu 24%, până la 438,2 TWh.

Datele oficiale ale Biroului Federal de Statistică (Destatis) arată că principalele surse de energie sunt centralele eoliene şi cele pe cărbune.

Energia electrică generată din energia eoliană în 2025 a scăzut cu 3,6% faţă de anul precedent, până la 131,3 TWh, iar ponderea energiei eoliene în generarea de energie electrică a scăzut de la 31,5% în 2024 la 30,0% în 2025.

Acest decalaj masiv între potenţial şi producţia reală este unic în Europa şi are implicaţii semnificative pentru viitorul economic al Germaniei.

Alte naţiuni europene, cum ar fi Spania şi Ţările de Jos, şi-au extins, de asemenea, capacitatea de producţie din surse regenerabile. Spre deosebire de Germania, creşterea capacităţii instalate din aceste ţări s-a materializat în creşterea producţiei de energie electrică, cu 30%, respectiv, 40%.

Germania este singurul stat membru al UE care a combinat o expansiune masivă a centralelor eoliene şi solare cu scăderea producţiei interne.

Divergenţa este, în cea mai mare parte, rezultatul închiderii centralelor nucleare, care furnizau circa 25% din energia electrică în 2010. De asemenea, Germania a închis mai multe capacităţi pe cărbune decât orice altă naţiune europeană.

În aceste condiţii, o mare parte din puterea nominală actuală este doar "pe hârtie", deoarece vântul şi energia solară sunt intermitente.

Problemă este amplificată de poziţia geografică a Germaniei, care se află în treimea inferioară a ţărilor UE pentru utilizarea vântului şi în intervalul mediu inferior pentru randamentele solare.

Pe de altă parte, centralele solare din Spania şi turbinele eoliene din Irlanda sau Suedia oferă randamente semnificativ mai mari pentru aceeaşi capacitate instalată.

În ciuda dezavantajelor privind eficienţa producţiei din surse solare şi eoliene, autorităţile germane au încurajat expansiunea indiferent de adecvarea locaţiei şi au încercat să compenseze dezavantajele prin acordarea subvenţiilor.

Cea mai alarmantă consecinţă a acestei divergenţe este ceea ce experţii numesc "eroziune economică", definită ca decuplarea sistemică a politicii energetice de viabilitatea industrială.

Deşi energia totală disponibilă în reţea a scăzut cu 11,7% între 2018 şi 2025, de la 518 TWh la 458 TWh, aceasta nu reflectă creşterea eficienţei, ci reprezintă un simptom al contracţiei industriale, în condiţiile în care companiile mari consumatoare de energie se mută în străinătate sau se închid, deoarece tranziţia energetică a condus la creşterea preţurilor electricităţii, nu la scăderea acestora după cum au promis autorităţile.

Cu alte cuvinte, modelul energetic actual din Germania reprezintă un factor fundamental al dezindustrializării, cu efecte de reducere permanentă pe termen lung a potenţialului de valoare adăugată al economiei germane.

Când energia electrică este limitată şi producţia internă nu reuşeşte să satisfacă cererea, ţara este forţată să se bazeze pe gaze naturale scumpe sau pe importuri. În 2025, producţia de energie electrică din gaze naturale a crescut cu 10,2%, atingând cea mai mare pondere din 2018, deoarece s-au făcut eforturi mari pentru menţinerea stabilităţii reţelei electrice.

După ce a fost exportator net de electricitate mulţi ani, Germania a devenit un importator net în ultimii trei ani (vezi graficul 2), pe fondul creşterii masive a importurilor, în special din Franţa şi Scandinavia.

Această schimbare implică riscuri geopolitice şi economice. Dacă fiecare ţară ar urma modelul Germaniei, de eliminare treptată a surselor de energie în bandă înainte de a asigura alternative fiabile, întreaga reţea europeană s-ar putea confrunta cu un colaps.

Soluţia acoperirii deficitului de electricitate prin importuri nu este nici scalabilă şi nici sustenabilă la nivelul întregii Uniuni Europene. Mai mult, inducerea unei volatilităţi artificiale a preţurilor, prin dependenţa de importuri la orele de vârf, reprezintă un mecanism de destabilizare a pieţelor regionale de energie şi de erodare a cadrului de cooperare la nivelul reţelei europene interconectate.

Datele din 2025 şi din anii precedenţi arată că tranziţia energetică a Germaniei a ajuns într-un punct de răscruce.

Construirea accelerată a surselor regenerabile nu a rezolvat nici problema producţiei reale şi nici problema stabilităţii preţurilor. Pe măsură ce producţia internă continuă să rămână sub nivelul potenţial al capacităţilor instalate, costurile ridicate şi incertitudinea privind aprovizionarea garantează prelungirea perioadei de contracţie industrială.

Pentru a-şi proteja viitorul economic, Germania trebuie să reconcilieze decalajul dintre ambiţiile sale de mediu şi cerinţele practice ale unei surse de alimentare stabile şi accesibile.

O astfel de decizie nu mai poate fi amânată, mai ales în condiţiile în care viitorul economic al tuturor ţărilor din UE depinde într-o măsură fundamentală de viitorul economic al Germaniei.