RADET începe probele pentru furnizarea agentului termic

I.A.
Companii / 25 octombrie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) anunţă că, din noaptea de 27 spre 28 octombrie 2019, ora 23.00, vor începe probele la cald pentru consumatorii de energie termică din Capitală, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi făcută în momentul în care temperaturile medii se vor încadra în limitele prevăzute de art. 117 din H.G. respectiv după "înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici".

Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor. Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.

Regia reaminteşte că, încă de la începutul lunii octombrie, RADET furnizează căldură la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii publice care au solicitat acest lucru.

Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire, pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanţii legali, la registratura RADET.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb