200 milioane de lei pentru fondul social pentru gaze

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 7 februarie 2008

Mult aşteptatul fond social pentru gazele naturale va lua fiinţă în acest an, a declarat marţi, la Viena, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Contribuţia producătorilor români de gaze naturale s-ar putea ridica, în 2008, la circa 200 milioane lei, a mai spus domnia sa. Cea mai mare parte a sumei urmează să provină de la "Romgaz", companie aflată în proprietatea statului român. "Petrom" va contribui la acest fond cu circa 30 milioane de lei, susţine ministrul Economiei.

Fondul social este propus spre înfiinţare de mai bine de un an şi are menirea să asigure resursele financiare necesare plăţii ajutorului către persoanele cu venituri reduse. Şi "Distrigaz Sud" şi-a anunţat intenţia de a contribui la acest fond, pentru că este conştientă de impactul social pe care îl are modificarea preţului gazului natural asupra consumatorilor casnici. Operatorii aşteaptă acum publicarea procedurilor necesare pentru implementarea proiectului

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb