„Nimic nu e întâmplător”, un spectacol despre constelaţii familiale

A.B.
Miscellanea / 12 iunie 2025

„Nimic nu e întâmplător”, un spectacol despre constelaţii familiale

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti aduce în atenţia publicului, prin spectacolul „Nimic nu e întâmplător”, o temă rar explorată scenic - constelaţiile familiale - într-o montare semnată de David Schwartz, care va avea avanpremiera între 13 şi 15 iunie 2025, la Sala Atelier, urmând ca premiera oficială să aibă loc în toamnă, odată cu deschiderea stagiunii 2025-2026, potrivit unui comunicat al Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” emis redacţiei.

Spectacolul explorează teatralitatea şi forţa ritualică a sesiunilor de constelaţii familiale, o practică de dezvoltare personală şi vindecare a traumelor transgeneraţionale care a stârnit atât fascinaţie, cât şi controverse. Regizorul a dezvoltat proiectul în colaborare cu actorii, printr-un proces documentar intens desfăşurat în cadrul Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava” al TNB.

„Constelaţiile au admiratori şi detractori la fel de convinşi. Îmi plac tensiunile şi contradicţiile. Iar caracterul ritualic al sesiunilor le face extrem de interesante din punct de vedere teatral”, a declarat David Schwartz.

Distribuţia reuneşte şase actori: Ada Galeş, Iuliana Moise, Crina Semciuc, Istvan Teglas, Ionuţ Toader şi Florentina Ţilea. Fiecare interpretează un personaj principal, diferit ca structură, dar unit de aceeaşi nevoie de înţelegere de sine şi transformare personală.

Scenografia este semnată de Andrei Dinu, muzica originală aparţine lui Nikita Dembinski, iar coregrafia este realizată de Florin Fieroiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb