AFP: ONU condamnă intensificarea atacurilor israeliene în Fâşia Gaza

S.C.
Internaţional / 21 iulie, 15:52

AFP: ONU condamnă intensificarea atacurilor israeliene în Fâşia Gaza

Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a condamnat recenta ''intensificare'' a atacurilor militare israeliene în Fâşia Gaza, care s-au soldat cu cel puţin 57 de morţi în perioada 13-20 iulie, informează AFP.

La nouă luni de la anunţarea unui armistiţiu, purtătorul de cuvânt al OHCHR, Thameen Al-Kheetan a spus că ''încă nu există niciun loc sigur pentru palestinienii din Gaza'', într-o întâlnire cu jurnaliştii la Geneva, potrivit sursei citate.

De asemenea, a afirmat faptul că armata israeliană şi-a ''intensificat'' atacurile asupra teritoriului în ultimele zile, ''omorând şi rănind zeci de palestinieni'', informează publicaţia.

Totodată, Al-Kheetan a afirmat că loviturile au vizat clădiri rezidenţiale, cel puţin un cort care adăpostea persoane strămutate şi alte zone dens populate, notează sursa.

În perioada 13-20 iulie, Înaltul comisariat ''a înregistrat cel puţin 57 de palestinieni ucişi, între care şase copii şi opt femei. Dintre aceştia, 34 au fost ucişi departe de «linia galbenă» impusă de Israel'', conform sursei citate.

Această linie galbenă ar trebui să marcheze graniţa dintre zona aflată sub controlul Hamas şi zona deţinută de armata israeliană, informează publicaţia.

Armata israeliană a anunţat că a efectuat o serie de lovituri în Fâşia Gaza, care au vizat mai mulţi membri ai grupărilor Hamas şi Jihadul Islamic, potrivit sursei.

Despre aceşti membri se presupune că ar fi fost implicaţi în atacul din 7 octombrie 2023 sau în deţinerea de ostatici, notează sursa.

Au fost raportate şi lovirea unui depozit de armament, a unui sit de fabricare a armelor şi a unei poziţii de lansare a rachetelor cu precizarea că respectivele infrastructuri reprezentau o ameninţare pentru trupele israeliene, conform sursei menţionate.

Moartea unor civili în urma acestor atacuri ''ridică preocupări cu privire la încălcările continue ale dreptului internaţional umanitar'' în Gaza, a declarat Al-Kheetan.

Acesta a mai spus că ''potrivit dreptului internaţional, atacarea deliberată a civililor constituie o crimă de război'', informează publicaţia.

În plus, potrivit Biroului Înaltului Comisar, modificarea constantă a poziţiei „liniei galbene” spre vest reprezintă o ameninţare permanentă la adresa vieţii civililor, arată sursa citată.

Astfel, armata israeliană pare să deschidă focul în mod sistematic asupra palestinienilor doar pentru că se află în apropierea acesteia, informează publicaţia.

Purtătorul de cuvânt a insistat că abuzurile şi suferinţa la care continuă să fie supuşi palestinienii din Gaza nu pot fi ignorate, potrivit sursei

El a îndemnat statele terţe să acţioneze de urgenţă pentru a cere respectarea armistiţiului, încetarea încălcărilor şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, conform publicaţiei.

Cel puţin 1.144 de palestinieni au fost ucişi în Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu, cifre considerate credibile de către ONU.

Oficiul Înaltului Comisar a precizat că a verificat decesele a 685 de palestinieni în perioada octombrie 2025 - jumătatea lunii aprilie 2026, inclusiv 283 de femei şi copii, majoritatea fiind ucişi în atacuri israeliene desfăşurate în Fâşia Gaza.

Restricţiile impuse presei şi accesul limitat în Gaza, împiedică jurnaliştii să verifice în mod independent bilanţul victimelor sau să relateze liber despre violenţele de pe teren, notează sursa citată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb