Analiză Ebury: Îşi pierde dolarul supremaţia pe fondul tarifelor impuse de Trump? Cum stă euro?

Anunţarea unui pachet tarifar fără precedent de către preşedintele Trump a generat un val considerabil de volatilitate pe pieţele financiare, punând totodată sub semnul întrebării chiar viitorul celei mai importante monede la nivel global: dolarul american, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

"Ziua Eliberării" a declanşat o mişcare remarcabilă şi fără precedent de sincronizare pe pieţe, în care investitorii au vândut simultan dolari, acţiuni americane şi titluri de stat. Indicele dolarului american - care măsoară evoluţia acestuia faţă de cele mai importante valute internaţionale - a coborât la cel mai scăzut nivel din 2022 încoace, indicele S&P 500 a pierdut peste 10% din valoare într-o singură săptămână, iar randamentele obligaţiunilor americane pe 10 ani au înregistrat unul dintre cele mai mari reculuri săptămânale din anii '80 încoace. Aceasta din urmă este o mişcare deosebit de îngrijorătoare, având în vedere că titlurile de stat americane sunt recunoscute pentru comportamentul lor defensiv în perioade de stres financiar.

La baza evoluţiilor recente stă aşa-numita naraţiune "sell America". Din punct de vedere

economic, logica ar sugera că tarifele mai ridicate impuse de SUA ar trebui să fie benefice atât pentru dolar, cât şi pentru titlurile de stat americane. Totuşi, contrar normelor tradiţionale, acest lucru nu s-a întâmplat de această dată - o situaţie contraintuitivă, pe care o atribuim următorilor factori:

1. Modul bizar şi lipsit de fundament în care au fost calculate şi anunţate tarifele. Acest

lucru a afectat încrederea în structura instituţională a SUA şi a redus atractivitatea

dolarului ca monedă de refugiu.

2. Tarifele au crescut riscul unei recesiuni în SUA, pieţele mizând pe ideea că America

însăşi va fi cea mai afectată de noile restricţii comerciale.

3. Independenţa Rezervei Federale este pusă în pericol, în contextul discuţiilor de la Casa Albă privind înlăturarea preşedintelui Jerome Powell înainte de încheierea mandatului său.

Dolarul american a fost, timp de decenii, cea mai influentă şi dominantă monedă în comerţul internaţional şi în tranzacţiile globale. Însă apare o întrebare tot mai des discutată: este această supremaţie pe cale să apună? Dacă ne uităm la ponderea dolarului în rezervele valutare globale - unul dintre cei mai importanţi indicatori ai influenţei unei monede - devine evident că interesul băncilor centrale pentru dolar este în scădere. Între 2001 şi 2024, potrivit datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional, această pondere a scăzut de la 73% la doar 58%.

Ceea ce ne conduce, firesc, la următoarea întrebare:

De ce îşi pierde dolarul atractivitatea în rândul băncilor centrale?

Conform sursei, scăderea treptată a utilizării dolarului american în comerţul global şi în tranzacţiile internaţionale nu este un fenomen recent. De ani buni, această tendinţă se află în centrul discuţiilor din lumea financiară. Dar ce anume a determinat această îndepărtare tot mai accentuată de moneda americană?

1. Creşterea riscurilor geopolitice

Creşterea izolaţionismului american, tensiunile internaţionale tot mai accentuate, sancţiunile financiare şi - cum am putea uita? - noul cuvânt preferat al celui de-al 47-lea preşedinte:"tarifele", determină tot mai multe ţări să caute alternative care ocolesc dolarul american şi infrastructura financiară asociată acestuia. Acest lucru a accelerat o tendinţă tot mai pronunţată cunoscută sub numele de "friendshoring" - o strategie prin care ţările îşi mută lanţurile de aprovizionare către state considerate aliate.

2. Intensificarea competiţiei economice

Începând cu anul 2000, ritmul de creştere economică în economiile emergente şi în curs de dezvoltare l-a depăşit pe cel al ţărilor avansate, o tendinţă care, potrivit estimărilor, este de aşteptat să continue. Această expansiune susţinută şi dinamică - vizibilă mai ales în Asia - a fost alimentată de explozia demografică, industrializare şi integrarea tot mai profundă în economia globală.

Ascensiunea Chinei este deosebit de remarcabilă: ponderea sa în PIB-ul global, măsurat în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP), a crescut de la 2% în 1980 la aproximativ 20% în prezent - cu circa 5 puncte procentuale peste Statele Unite. Ţara este considerată un concurent economic major al Americii şi, potrivit multora, chiar a depăşit-o în anumite domenii, în special în sectorul tehnologic.

3. Diversificare

Dolarul american rămâne, în continuare, moneda de facto preferată de băncile centrale, iar nicio altă valută nu se apropie cu adevărat de statutul său dominant. Cu toate acestea, se observă clar o tendinţă de diversificare a rezervelor valutare şi de distribuire mai atentă a riscurilor către alte monede. O dependenţă excesivă de o singură valută expune economiile la o serie de riscuri nedorite: de la fluctuaţiile cursului de schimb al dolarului, la schimbări de politică monetară ale Rezervei Federale, instabilitate politică internă în SUA sau posibile restricţii şi sancţiuni impuse de guvernul american.

4. Temeri privind creşterea datoriei publice a SUA

Una dintre temele din ce în ce mai prezente în dezbaterea privind economia americană este expansiunea fiscală. Departamentul Trezoreriei a raportat un deficit de 1.049 trilioane de dolari în primele şapte luni ale exerciţiului bugetar 2025, acesta fiind estimat să se menţină peste 6% din PIB în următorii ani. În aceste condiţii, se preconizează o creştere a raportului datorie/PIB, în timp ce ritmul de creştere economică al SUA încetineşte considerabil. Datoria în creştere, combinată cu dobânzi ridicate, face ca cheltuielile cu plata dobânzilor la datoria publică să reprezinte o pondere tot mai mare din bugetul federal.

Aceşti factori au contribuit, în parte, la decizia agenţiei de rating Moody's de a retrage ratingul "AAA" acordat SUA - o premieră care lasă America, pentru prima dată, fără calificativul maxim din partea celor trei mari agenţii de rating internaţional.

Potrivit comunicatului, au apărut îngrijorări serioase legate de cererea pentru datoria publică americană, în special din partea investitorilor străini. În ultimii ani, am asistat la un fenomen de "domesticire" a pieţei titlurilor de stat americane, ponderea deţinerilor străine scăzând la doar 33%, faţă de 54% înainte de criza financiară din 2008. Mai mult, achiziţiile de titluri americane de către băncile centrale străine şi fondurile suverane s-au înjumătăţit, de la 28% la doar 13%.

Vom vedea o alternativă reală la dolarul american?

Chiar dacă băncile centrale îşi diversifică treptat rezervele şi se îndepărtează de dolar,

consensul general din pieţele financiare este că dolarul american va rămâne, pentru moment, "regele". Acest lucru se datorează, în parte, dimensiunii şi lichidităţii pieţelor de capital americane, precum şi rezilienţei economiei SUA - factori care nu trebuie subestimaţi.

Deşi perspectiva fiscală a SUA se deteriorează, iar unele instituţii se confruntă cu provocări de legitimitate sau independenţă, infrastructura financiară globală existentă face ca o detronare a dolarului să fie un proces lent, dar nu neapărat imposibil.

Euro (EUR)

Principalul candidat în cursa pentru reducerea dependenţei de dolar este euro, o monedă care beneficiază de stabilitate şi de sprijinul unor instituţii politice previzibile, orientate spre comerţ.

Uniunea Europeană generează aproximativ 30% din totalul facturărilor la export la nivel global (excluzând comerţul intra-zonal din zona euro), iar politicile protecţioniste şi izolaţioniste ale preşedintelui Trump au oferit UE o oportunitate de a-şi extinde influenţa atât în comerţul internaţional, cât şi în sfera geopolitică.

Conform sursei, deşi piaţa de capital a zonei euro este semnificativă ca dimensiune şi lichiditate, ea nu se apropie de amploarea celei americane. Piaţa obligaţiunilor guvernamentale în euro are o valoare totală de aproape 11 trilioane de euro, adică aproximativ jumătate din dimensiunea pieţei titlurilor de stat americane. Un alt obstacol îl reprezintă fragmentarea acestei pieţe, împărţită între cele 20 de state membre ale zonei euro, fiecare cu dimensiuni economice diferite, profiluri de risc variabile şi niveluri distincte de stabilitate politică.

Chiar dacă se remarcă o atitudine mai favorabilă în rândul statelor membre faţă de emisiunea comună de obligaţiuni - sau cel puţin o opoziţie mai slabă din partea ţărilor din nordul Europei - programele europene de emisiuni de obligaţiuni rămân, deocamdată, sporadice.

Mai multă coerenţă şi ritmicitate în emisiunile de obligaţiuni europene ar putea creşte

lichiditatea şi atractivitatea acestei clase de active, consolidând în acelaşi timp rolul euro în sistemul financiar global. Emisiunile suplimentare de obligaţiuni pentru apărare, precum şi posibilitatea reînnoirii programului de obligaţiuni NextGenerationEU, vor contribui fără îndoială. Cu toate acestea, o integrare fiscală şi politică mai profundă în cadrul UE va rămâne o condiţie esenţială pentru a reduce diferenţa dintre euro şi dolar, atât ca influenţă, cât şi ca infrastructură financiară.