PPC Renewables România a modernizat şi echipat complet un laborator dedicat aplicaţiilor Internet of Things (IoT) şi Industrial IoT din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei remis redacţiei.
Laboratorul, aflat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, a fost dotat cu echipamente moderne pentru proiecte hardware destinate aplicaţiilor IoT şi Industrial IoT, inclusiv osciloscoape, generatoare, surse, multimetre şi computere, care vor fi utilizate atât în activităţile didactice, cât şi în proiectele practice ale studenţilor, mai precizează compania.
Începând cu anul universitar 2026-2027, compania va acorda anual opt burse studenţilor din anul terminal ai facultăţii, pentru o perioadă de nouă luni. Bursele vor fi acordate în urma unui proces de selecţie realizat de o comisie mixtă formată din cadre universitare şi specialişti ai companiei, potrivit sursei citate.
Adrian Dugulan, director general al PPC Renewables România, a declarat că proiectul face parte din strategia companiei de a sprijini formarea de specialişti în domeniul energiei şi al digitalizării, conform aceleiaşi surse.
„Studenţii formaţi în acest laborator vor avea ocazia de a realiza proiecte de digitalizare pentru domeniul energiei, iar cele mai creative idei pot fi premiate cu burse. Investiţia în educaţie este, în esenţă, o investiţie în viitorul energiei curate”, a afirmat Adrian Dugulan, potrivit PPC Renewables.
La rândul său, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, a subliniat importanţa colaborării dintre mediul universitar şi companii pentru formarea specialiştilor necesari economiei, precizează compania.
Potrivit rectorului, modernizarea laboratorului oferă studenţilor acces la tehnologie actuală şi la oportunităţi de lucru pe proiecte aplicate încă din timpul studiilor, pregătindu-i mai bine pentru cerinţele pieţei muncii, conform PPC Renewables.
Potrivit aceleiaşi surse, laboratorul modernizat poate găzdui simultan între 16 şi 24 de studenţi şi va fi utilizat pentru activităţi didactice, proiecte de licenţă şi workshop-uri dedicate disciplinelor hardware pentru aplicaţii IoT şi Industrial IoT.
Spaţiul include, de asemenea, o instalaţie electrică dedicată cu circuite separate şi sisteme moderne de protecţie, precum dispozitive de detectare a defectelor de arc electric, precum şi infrastructură audio-video, sisteme de climatizare şi echipamente IT, precizează PPC Renewables.
Potrivit PPC Renewables, proiectele dezvoltate în laborator pot viza soluţii relevante pentru sectorul energiei regenerabile, inclusiv sisteme de monitorizare şi control, senzori inteligenţi, soluţii pentru eficienţă energetică, sisteme embedded conectate şi platforme de colectare şi procesare a datelor.


















































Opinia Cititorului