Answear.com, unul dintre liderii din segmentul de fashion premium şi high-end din Europa Centrală, a raportat o creştere solidă a veniturilor în 2025, de aproape 13%, atingând un total de 403 milioane EUR (1,698 miliarde PLN), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. În trimestrul patru, vânzările au însumat 131 milioane EUR (553 milioane PLN), în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, se arată în comunicat.
Conform reprezentanţilor companiei, evoluţia a fost influenţată de provocările economice din pieţele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, Slovacia şi Bulgaria, unde sensibilitatea consumatorilor la preţ şi comportamentul de cumpărare mai restrâns au redus dinamica trimestrială, subliniază comunicatul de presă. În schimb, piaţa poloneză a continuat să înregistreze creşteri solide, cu 11% vânzări suplimentare, susţinute de campanii de marketing şi promoţii concentrate pe piaţa internă, adaugă sursa menţionată.
Reprezentanţii Answear.com menţionează, prin intermediul comunicatului, că fluctuaţiile monedei locale şi temperaturile ridicate în ultimele luni ale anului 2025 au influenţat cererea pentru colecţiile de iarnă. Totodată, intensificarea concurenţei prin preţuri şi promoţii agresive a pus presiune asupra marjelor, făcând dificilă atingerea obiectivului EBITDA pentru trimestrul patru, potrivit comunicatului de presă.













































Opinia Cititorului