Abonament gratuit

Arestul preventiv, prelungit pentru Elena Udrea şi Alina Bica

V.B.
Anticorupţie /

Arestul preventiv, prelungit pentru Elena Udrea şi Alina Bica

Fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica vor rămâne în arest preventiv în Costa Rica până la finalizarea procedurilor de extrădare, anunţă presa locală.

Conform presei, care citează Biroul Procurorului Public, Tribunalul din Pavas a prelungit măsura arestrului preventiv pentru cele două, aflate în detenţie din 3 octombrie.

În 17 noiembrie, instanţa constituţională din Costa Rica le-a respins Elenei Udrea şi Alinei Bica cererile de eliberare.

Ambele s-au adresat instanţei constituţionale în 6 noiembrie, în condiţiile în care ele au fost plasate în detenţie pentru două luni, fiind în procedură de extrădare la solicitarea autorităţilor române.

Conform jurnaliştilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiţă nou-născută şi condiţiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuţie documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.

Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au mai făcut un demers la instanţa constituţională, dar şi acesta a fost respins.

În 3 noiembrie, o primă contestaţie a lui Udrea la măsura arestării preventive depusă de reprezentanţii Elenei Udrea a fost respinsă.

Informaţia a fost confirmată de Biroul de presă al Ministerului public din Costa Rica pentru jurnalista Amelia Rueda, sursa citată precizând că Elena Udrea va rămâne în arest.

O decizie similară a fost luată atunci şi pentru Alina Bica.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute, în 3 octombrie, de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica. Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Au gresit ; trebuia sa stea si ele mai aproape, pe langa Ghita, prin Serbia. Mai aproape si mai sigur.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS