ARMO acuză Guvernul că favorizează evaziunea fiscală în defavoarea comerţului online local

A.B.
Miscellanea / 2 iulie, 13:15

ARMO acuză Guvernul că favorizează evaziunea fiscală în defavoarea comerţului online local

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) îşi exprimă îngrijorarea faţă de pasivitatea Guvernului în faţa concurenţei neloiale practicate de platformele asiatice de comerţ electronic şi atrage atenţia că firmele româneşti sunt puternic dezavantajate într-un sistem în care respectarea legii devine mai puţin profitabilă decât ocolirea ei, potrivit unui comunicat ARMO emis redacţiei.

Potrivit unui comunicat transmis în 2 iulie, ARMO subliniază că mii de comercianţi locali care îşi plătesc taxele şi respectă legislaţia de protecţie a consumatorului sunt nevoiţi să concureze cu produse importate masiv din afara Uniunii Europene, adesea subevaluate, subvenţionate, neconforme cu standardele europene şi fără etichetare corespunzătoare. În aceste condiţii, autorităţile continuă să aplice controale stricte asupra magazinelor locale, în timp ce platformele asiatice ar livra zilnic milioane de colete fără să achite taxe vamale sau să respecte reglementările din piaţa europeană.

„Este inacceptabil ca în 2025 Guvernul să tolereze acest fenomen. În timp ce magazinele online locale sunt controlate de autorităţi pentru că le-a scăzut foarte mult cifra de afaceri de la un an la altul, platformele asiatice livrează zilnic milioane de colete fără să achite taxe vamale, fără etichete în limba română şi fără respectarea reglementărilor privind siguranţa produselor. Practic, Guvernul sancţionează firmele corecte şi legitime, iar evaziunea fiscală este încurajată prin lipsa de acţiune”, a declarat Cristian Pelivan, director executiv ARMO.

Organizaţia solicită autorităţilor implementarea de măsuri urgente, printre care taxarea tuturor coletelor extracomunitare cu valoare declarată sub 150 de euro, introducerea controalelor sistematice privind etichetarea şi siguranţa produselor importate, precum şi aplicarea unui tratament echitabil între platformele non-UE şi companiile româneşti. În lipsa acestora, susţine ARMO, se pierde controlul asupra pieţei interne, iar consecinţele vor fi pe termen lung - de la pierderea locurilor de muncă şi închiderea afacerilor locale, până la creşterea dependenţei de operatori din afara Uniunii Europene.

ARMO acuză Guvernul că, în loc să combată evaziunea fiscală, alege să crească presiunea asupra firmelor corecte din România, prin măsuri fiscale disproporţionate şi controale concentrate exact în zonele unde se respectă legislaţia. „În ciuda apelurilor repetate şi a soluţiilor pe care ARMO le-a propus, guvernanţii preferă să sancţioneze şi taxeze companiile româneşti în loc să lupte cu evaziunea fiscală. Acest mod de acţiune va duce la distrugerea companiilor româneşti şi la pierderea locurilor de muncă, favorizând dependenţa faţă de platformele non-UE şi acumularea de către acestea a unei cote de piaţă din ce în ce mai mare”, se arată în comunicat.

În contextul unei pieţe în continuă expansiune, reprezentanţii industriei susţin că România nu îşi mai permite să piardă venituri bugetare şi să expună consumatorii la riscuri generate de produse neconforme. Comerţul electronic autohton ar putea deveni un vector important de creştere economică şi de creare de locuri de muncă, dar acest potenţial nu poate fi valorificat într-un mediu în care evaziunea fiscală şi importurile netransparente rămân tolerate de autorităţi.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0665
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4295
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8933
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.2175

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb