Bănci-Asigurări

20 februarie 2019
Euro s-a apreciat la 4,7576 lei

Euro s-a apreciat la 4,7576 lei

V.D.Bănci-Asigurări / 20 februarie 2019

Dolarul a scăzut cu 0,43 bani în faţa monedei naţionale 

Francul a urcat la 4,1895 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,7576 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,96 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,7480 lei.

Fotografii de Oana B.

GABRIELA FOLCUŢ, DIRECTOR EXECUTIV ARB:"Sectorul bancar traversează poate cea mai dificilă perioadă"

Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 februarie 2019

Gabriela Folcuţ: "Taxa pe activele financiare şi cele trei legi privind băncile, care se află la Curtea Constituţională, pot afecta stabilitatea sistemului bancar, costul final urmând să fie plătit de noi toţi, iar măsurile putând grăbi instalarea unei recesiuni economice"  

Călin Popescu Tăriceanu: "Intenţia OUG 114 a fost să pună presiune pe bănci legat de creditele acordate mediului economic şi persoanelor private"

Conducerea Asociaţiei Ro­mâne a Băncilor (ARB) şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii financiar-bancare au discutat, ieri, cu preşedintele Senatului, Că­lin Popescu-Tăriceanu, care a fost însoţit de mai mulţi senatori ALDE, pe marginea modificării OUG 114/2018, ce presupune, printre altele, şi aplicarea unei taxe pe activele bancare în funcţie de nivelul ROBOR.

Lucian Isar

LUCIAN ISAR:"Robor poate fi manipulat în sus şi în jos relativ uşor"

E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 februarie 2019

Vâlcov: "Băncile din România nu s-au împrumutat deloc, între ele, în luna ianuarie, iar cotaţiile Robor la 3 şi 6 luni au fost folosite pentru a «umfla» ratele populaţiei"  

Suciu: "În primele 19 zile din luna februarie, media cotaţiilor Robor la 3 şi 6 luni a devenit mai mică decât media tranzacţiilor efective, astfel că, dacă s-ar folosi acest indicator în calcularea ratelor, acestea ar creşte pentru luna în curs"

Indicele Robor poate fi manipulat în sus şi în jos relativ uşor, este de părere economistul Lucian Isar, care ne-a transmis: "Volumul depozitelor pe piaţa monetară interbancară raportate zilnic de BNR cu o întârziere de o zi, pe scadenţele de 3 şi respectiv 6 luni, relevante pentru creditele din România, este de sub 0,5 la mie din totalul volumului de tranzacţii interbancare pe piaţa monetară.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
"ANPC ŞI BNR au protejat Bancpost şi OTP Bank în detrimentul intereselor consumatorilor"

NOI AVERTIZĂRI PUBLICE ALE COMISARULUI CJPC SORIN MANŢU, ÎN SCANDALUL CREDITELOR CESIONATE ÎN OLANDA:"ANPC ŞI BNR au protejat Bancpost şi OTP Bank în detrimentul intereselor consumatorilor"

Emilia OlescuBănci-Asigurări / 14 februarie 2019

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cel mai probabil Banca Naţională a României (BNR) au protejat interesul Bancpost în detrimentul intereselor consumatorilor, în cazul creditelor cesionate în Olanda, reiterează Sorin...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1033
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5563
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4479
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0595
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.2624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo